Biserica Ortodoxă pune frână propagandei Ministerului Sănătății. BOR ia poziție față de vaccinare

Publicat: 11 01. 2021, 12:46

Biserica Ortodoxă pune frână propagandei Ministerului Sănătății și vine cu precizări referitoare la susținerea campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a precizat că instituția nu a făcut altceva decât să transmită tuturor ierarhilor ortodocşi un material informativ referitor la vaccinarea antiCovid primit de la autorităță.

Cu alte cuvinte, niciun îndemn de susținere a vaccinării nu a fost lansat de Patriarhie, așa cum dădeau de înțeles oficialii MS.

Vasile Bănescu: „În acest sens, nu în altul, se implică Biserica”

Opţiunea pentru vaccinare trebuie să fie configurată de fiecare credincios „în cadrul unei serioase informări”, este de părere Vasile Bănescu.

Patriarhia Română, Biserica Ortodoxă Română, ca şi toate celelalte culte religioase din România a primit Broşura informativă cu titlul «Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA – Gratuită, Voluntară, Sigură», document oficial al Comitetului Naţional de Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 în România. Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor şi credincioşilor ei cu privire la această vaccinare”, a precizat Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a accentuat că „opţiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin antiCovid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanţiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculaţiilor excesive şi a extremelor”. „Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituţional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală şi pe a celor din jur”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

Ce mesaj au răspândit pe Facebook oficialii din Ministerul Sănătății

Vasile Bănescu a mai afirmat că aceste pliante nu au fost trimise doar de Patriarhia Română, ci de „toate cultele/instituţiile publice care au dreptul să fie informate şi să informeze la rândul lor”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunţat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broşură intitulată «Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură». Papa Francisc a anunţat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar pariezi şi cu viaţa celor din jurul tău”, postase Ministerul Sănătăţii pe Facebook, un mesaj trunchiat din care reieșea că, de fapt, BOR sprijină și se implică activ în campania de vaccinare.