Biserică veche de sute de ani, dezgropată la Oradea! Muncitorii săpau pentru o parcare modernă (VIDEO)
Săpăturile pentru construcția unei noi parcări în Oradea au scos la iveală vestigiile unei biserici din secolul al XIV-lea.
Arheologii au preluat controlul asupra șantierului de la Oradea, în timp ce investiția primăriei a fost amânată, scrie Digi24.ro.
Descoperirea istorică a fost făcută săptămâna trecută, atunci când excavările la parcarea tip park & ride au scos la iveală aceste vestigii importante.
Schelete, ziduri ale unei biserici străvechi
S-au găsit câteva schelete, dar și ziduri, care ar fi ale unei biserici din secolul al XIV-lea.
Arheologii vor studia cu mare atenție rămășițele descoperite. Mai mult, locul respectiv este unul plin de istorie, în apropierea cetății Oradea, un monument medieval în forma sa actuală, în jurul căruia s-a format apoi orașul.
Cetatea a avut o catedrală gotică. La 1.400, aceasta era considerată cel mai important loc de pelerinaj din Europa.
Parcarea care se construiește este una modernă, cu 277 de locuri, printr-un proiect în valoare de 24 de milioane de lei.
Sursă video: DIGI24 / YouTube.com
Lanț uman în jurul unor vestigii, ca protest față de construirea unui bloc peste cetatea Tomis: Hora Unirii, făcută în jurul unei gropi
Protestatarii constănțeni sunt nemulțumiți de faptul că viitoarea investiție în blocul cu patru etaje va fi realizată deasupra unor vestigii ale cetății antice Tomis, dar și pe una dintre ultimele bucăți de spațiu verde din centrul vechi al Constanței.
Astfel, zeci de persoane au înconjurat, vineri, șantierul unde urmează să fie construit blocul și au scandat „Nu cedăm”, „Groapa să o astupăm”.
„Este un protest cultural. Este hora unirii în jurul acestei gropi. Aseară se opriseră toate lucrările, dar am avut surpriza să văd că lucrările au continuat fără ca un arheolog să fie prezent la lucrări”, a declarat unul dintre protestatari.