Blue Air a depus plângere penală pe numele șefului ANPC, Horia Constantinescu
Compania aeriană Blue Air a depus o plângere penală pe numele președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.
Blue Air susține în această plângere că Horia Constantinescu „a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari” companiei aeriene, prin declarațiile recente ale acestuia, despre care operatorul susține că ar fi doar „afirmații false”.
„În vederea desăvârşirii acţiunii începute în data de 14 iulie 2022, acţiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să îşi înceteze activităţile, iar principalul său competitor să aibă ‘câmp liber’ către un adevărat monopol pe piaţa de transport aerian de pasageri din România, Constantinescu Horia continuă să săvârşească, în opinia noastră, infracţiunea de comunicare de informaţii false, infracţiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informaţiilor comunicate.
Având în vedere faptul că, pentru primele acte materiale ale infracţiunii mai sus menţionate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în data de 19 august 2022 şi pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abţinem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia, punând la dispoziţia reprezentanţilor mass-media o copie a plângerii penale mai sus menţionate, precum şi dovada înregistrării acesteia”, a informat compania prin intermediul unui comunicat de presă citat de Agerpres.
Compania mai susține că informațiile prezentate de către Constantinescu marți, referitoare la amendarea companiei pentru problemele reclamate de clienți în ultima perioadă, au fost făcute cu scopul de a împiedica salvarea Blue Air, în contextul în care mai mulți investitori au anunțat recent că sunt interesați de preluarea și reorganizarea companiei aeriene.
„Suntem convinşi că această nouă comunicare de informaţii false a fost declanşată de anunţul investitorilor interesaţi în preluarea şi reorganizarea Blue Air, anunţ făcut în data de 30 septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui Constantinescu Horia. Acesta nu a mai aşteptat răspunsul autorităţilor române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declaraţiile sale false afectează în mod grav posibilitatea statului român de recuperare a garanţiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 lei, dar şi posibilitatea pasagerilor afectaţi de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air”, se mai arată în comunicat.
Blue Air, sancționată de ANPC
ANPC a anunțat amendarea Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum.
Unde au ajuns banii călătorilor păcăliți, „pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a ținut să precizeze că reprezentanții companiei aeriene Blue Air, nu s-au obosit nici măcar să răspundă la telefon. Lăsând la o parte faptul că nu există nicio dovadă, încă, pentru care banii călătorilor au dispărut fără urmă.
„În ciuda desfășurării greoaie a cercetării, cauzată de reacțiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigației, concluziile analizării situației au fost definitivate”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.