BNS, semnal de alarmă asupra accidentelor de muncă: „Ministrul Muncii tace. Nu aude, dar nici nu vede”

Publicat: 03 08. 2021, 20:23
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Blocul Național Sindical (BNS) trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de accidente de muncă înregistrate în România în ultima perioadă.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de lipsa de reacție a ministrului Muncii, Raluca Turcan, despre care spun, într-un comunicat de presă, că „tace. Nu aude, dar nici nu vede”.

„În ciuda faptului că aproape zilnic aflăm din presă despre lucrători ce au suferit accidente de muncă, unele soldate chiar cu decesul acestora, nimeni și nimic nu pare să determine luarea unei poziții de către actualul Ministru al Muncii. Doar dinspre Inspecția Muncii primim informații despre amenzi de tot râsul date angajatorilor.

DOAR în ultimele 40 de zile 26 de lucrători au fost grav răniți și se afla pe paturile de spital și alți 8 au decedat în condiții cumplite. Toate acestea au ca și cauză: LIPSA MĂSURILOR de sănătate și securitate în muncă sau în cele mai multe cazuri, aplicarea formală a acestora.

Indiferent de magnitudinea exploziilor din ultimul timp (Petromidia, Azomureș, Celco, Popești Leordeni), indiferent de malurile de pămînt care îi înghit pur și simplu pe lucrători, indiferent de utilajele care lasă infirmi atâția alții, tăcerea doamnei Turcan arată că INDIFERENȚA Ministrului Muncii pare să nu aibă limite”, se arată în comunicatul BNS.

BNS: Doamna Ministru al Muncii rămâne orientată ca și până acum aproape exclusiv spre interesele angajatorilor

Reprezentanții BNS susțin că amenzile din partea Inspectoratelor Teritoriale de Muncă nu schimbă nimic și susțin că așteptau o minimă reacție din partea Ralucăi Turcan.

Aceștia spun că se așteptau ca după valul de accidente de muncă din ultima perioadă să fie lansată o operațiune de amploare la nivel național prin care să fie controlat modul în care angajatorii respectă siguranța angajaților, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Din păcate, Doamna Ministru al Muncii rămâne orientată ca și până acum aproape exclusiv spre interesele angajatorilor. Tăcerea sa ne întărește convingerea că lucrătorii din România nu au cine stie ce importanță pentru Domnia Sa.

Nu ne rămâne decât să facem un apel la lucrătorii din România să acorde ei înșiși mai multă importanță vieții lor, să fie mai atenți cu modul în care sunt instruiți și echipați și nu în ultimul rând, să refuze să muncească în folosul acelor angajatori care aruncă în derizoriu sănanatea și securitatea la locul de muncă.

Se pare că autoritățile în acest domeniu sunt momentan oarbe, surde și complet imobilizate în dezinteresul care îi domină!”, se mai arată în comunicatul Blocului Național Sindical.

Reacția BNS vine la o zi după ce doi muncitori au murit în București și alți patru au fost răniți după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste ei.

Incidentul s-a produs în zona din spatele Bibliotecii Naționale, în curtea sediului Ministerului Culturii.