Bogdan Aurescu, despre un conflict militar în Ucraina: Sunt două săptămâni în care dialogul mai are o șansă. Sprijinim intens Kievul
România nu va trimite trupe în Ucraina, în cazul unui conflict militar cu Rusia, dar Bucureștiul sprijină „intens” Kievul la nivel diplomatic, a declarat, joi seară, la Digi24, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu.
„Eu sper că partea rusă va analiza cu foarte mare atenție și cu foarte mare responsabilitate propunerile pe care atât Statele Unite, cât și Alianța Nord-Atlantică le-au înaintat către partea rusă.
E vorba despre un set de propuneri complementare, atât documentul pe care Statele Unite l-au înmânat, în urma promisiunii făcute de secretarul de stat Blinken ministrului de externe Lavrov, vinerea trecută, la Geneva, cât și documentul care a fost elaborat la nivelul NATO sunt documente complementare.
Și România a fost implicată în redactarea tuturor acestor documente, alături de ceilalți aliați.
Sunt documente extrem de solide, care iau în calcul tot ceea ce înseamnă arhitectura de securitate europeană actuală, iau în calcul atât preocupările care au fost exprimate de Federația Rusă, dar în egală măsură subliniază foarte clar și preocupările pe care aliații le au față de Federația Rusă”, a detaliat Bogdan Aurescu la Digi24.
Colaborare la nivel diplomatic
România este alături de Ucraina la nivel diplomatic și se consultă cu statele din „formatul B9” (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Grupul a fost creat de președintele Klaus Iohannis și de președintele polonez Andrzej Duda – n.r.) pentru a găsi cele mai bune soluții pentru asemenea crize, a mai precizat Aurescu.
Aurescu: România nu trimite trupe în Ucraina
„Nu se pune problema ca NATO să intervină militar în cazul unui conflict între Federația Rusă și Ucraina, deci nici România. Această perspectivă nu există”, a garantat ministrul de externe.
„Toată această situație de securitate care este în continuă deterioare și într-o deteriorare accelerată mai ales în ultima perioadă a fost creată de Federația Rusă.
Care sunt scopurile acestei desfășurări de forțe pot fi deduse din cerințele pe care le-a adresat deja în luna decembrie – să nu se extindă NATO spre est, dar Ucraina, de exemplu, sigur, este stat candidat, dar nu se punea problema unei decizii iminente de intrare a Ucrainei în NATO, pentru asta e nevoie de un proces mult mai îndelungat, mult mai laborios, și România a trecut printr-un astfel de proces de aderare și știm foarte bine că nu e așa de simplu”, a subliniat Aurescu la postul tv de știri.