Bogdan Gheorghiu: Dosarul „Roşia Montană” se discută la UNESCO pe 25 iulie
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, luni seară la TVR 1, că dosarul „Roşia Montană” va fi discutat la UNESCO pe 25 iulie și anunță că ministerul va pleda pentru binele patrimoniului.
„Ministerul Culturii este parte a Guvernului României. Noi vom merge cu un mandat din partea Guvernului, va fi o decizie la nivel de Guvern şi va fi o decizie politică la nivel de coaliţie. Dar noi, că Minister al Culturii, nu putem pleda decât pentru patrimoniu, pentru ceea ce înseamnă binele patrimoniului”.
„Nu putem avea altă poziţie decât cea prin care pledăm pentru continuarea procedurii, pentru că UNESCO nu va veni cu bani, nu va veni nici cu alte legi de protecţie asupra acelui obiectiv. Dar înseamnă o zonă de consultanţă şi de expertiză care ajută în ceea ce înseamnă salvarea patrimoniului de acolo. Am avut discuţii destul de deschise, unele destul de aprinse. Pe 25 iulie se discută dosarul Roşia Montană, dacă nu apare nicio decizie între timp. Ce ministru al Culturii aş fi dacă aş pleda altfel?”, a declarat Bogdan Gheorghiu.