Bogdan Olteanu s-a predat la Poliție după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare! (VIDEO)
This browser does not support the video element.
Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al Băncii Naționale a României, a fost condamnat de instanța Curții de Apel București la cinci ani de închisoare, cu executare, în dosarul în care a fost judecat sub acuzația că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să intervină pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Bogdan Olteanu a ajuns la IPJ Dâmbovița și urmează să fie dus la Penitenciarul Mărgineni, unde va sta în carantină timp de 21 zile.
UPDATE ORA 11.00. Surse judiciare afirmă faptul că Bogdan Olteanu s-ar fi predat la Poliție în urmă cu puține momente. Fostul viceguvernator al BNR s-a predat înainte ca mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea să ajungă la poliție, spus sursele citate.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel București. În prima instanță, la Tribunalul București, Olteanu fusese condamnat, în decembrie 2019, la 7 ani de închisoare. Decizia CAB este definitivă.
Pedeapsă pentru trafic de influență
„Soluția pe scurt: Decizia penală nr.1129/A din data de 29 Octombrie 2020 – În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul București – Secția I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedepsele complementare și accesorii aplicate aceluiași inculpat prin sentința apelată. În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020. Document: Hotarâre 1129/2020 29.10.2020”, se arată în încheierea de pe portalul instanțelor.
Acuzațiile DNA
Bogdan Olteanu, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, de către procurorii DNA în octombrie 2016.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Astfel, la data de 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie.
Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, către inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie – 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).
Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum şi dispoziţiile art. 20 din legea 78/2000, care prevăd că în situaţia infracţiunilor de corupţie, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului, arata comunicatul DNA din octombrie 2016.