VIDEO | Bogdan Teodorescu: În timp ce comunicarea rusă este una rece, cea ucraineană este caldă. Zelenski a ajuns mai bine la public
This browser does not support the video element.
Analistul politic Bogdan Teodorescu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina” transmisă live de Gândul, spune că, în acest moment, argumentele pro-Putin sunt foarte slabe. În timp ce liderul de la Kremlin a ales o comunicare rece, președintele Ucrainei a folosit o strategie mult mai călduroasă, care a ajuns mai bine la public.
„Putin și echipa sa de strategi observă de mult timp Occidentul și au intuit că acum este punctul cel mai de jos dintre Est și Vest. De data aceasta, zona pro-Putin este într-o minoritate accentuată. Există trei tabere, așa a fost și cu pandemia, așa e și cu războiul. Tabăra de pe mijloc este atrasă anti-Putin.
Dacă în pandemie existau multe motive ca oamenii să nu creadă, tabăra anti-pandemie a avut elemente care au putut converti oamenii neutri, dar argumentele pro-Putin sunt foarte slabe.
Explicațiile pe care Putin le-a dat în legătură cu Ucraina sunt prea multe și fără bază. El spunea că armata Rusiei este în Ucraina pentru că sunt naziști, pentru că e poporul lor, pentru că Ucraina are baze NATO. Ce e clar este că o putere străină a invadat o țară independentă.
De asemenea dacă vorbim de comunicare, în timp ce comunicarea rusă este una rece, comunicarea ucraineană este o comunicare live, caldă. Zelenski a folosit foarte mult transmisia online, care l-a ajutat să ajungă mai bine la public decât argumentele fabricate ale lui Putin”, a spus Bogdan Teodorescu.