BOR, despre pericolul relativizării noțiunii de familie, după scandalul din familia Lasconi și USR: „E-urile ideologice fac ravagii”
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a reiterat duminică, viziunea Patriarhiei Române în ce privește definirea familiei la puțin timp după decizia USR de a o retrage pe Elena Lasconi din cursa pentru europarlamentare. Scandalul provocat de declarațiile primarului din Câmpulung Muscel privind votul la referendumul pentru familie a repus pe tapet, în spațiul public, acest subiect.
Lasconi a declarat într-un interviu, sâmbătă, că a votat „Da” la „referendumul pentru familie” din 2019 organizat la propunerea lui Liviu Dragnea. Reacția Oanei Lasconi, fiica politicienei, a fost dură: a numit poziția mamei ei „discriminare jegoasă” și a anunțat că nu o mai susține.
Oana Lasconi: „Sunt dezgustată că mama mea a votat DA”
„Sunt absolut dezgustată că mama mea a votat DA, la referendumul Coaliției pentru familie pentru a susține așa zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Sunt dezgustată și dezamăgită. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit o homofobă. Nu am cuvinte”, a spus Oana pe contul de Instagram, declarând că nu o va mai susține pe mama ei în niciun fel, politic sau personal.
Elena Am o sensibilitate când vine vorba de căsătorie
Elena Lasconi, a reacționat aproape instantaneu la toate criticile venite pe rețele pentru poziția sa la referendumul pentru familie. Ea se declară dispusă să se retragă de pe lista USR pentru europarlamentare, spunând că aşteaptă votul Biroului Naţional în acest sens. „Nu mă agăț de funcții și liste”, a spus ea.
„După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex”, a scris Lasconi pe contul de Facebook.
Vasile Bănescu despre familie
Scandalul a repus pe tapet, în dezbaterea publică, subiectul definirii familiei în Constituție, iar purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a transmis punctul de vedere al Patriarhiei Române.
El a pornit de la afirmația că „familia este orice vor oamenii să fie familie”, pe care a numit-o „ o mostră perfectă de inexpugnabilă ignoranță și ermetic analfabetism cultural cu inevitabile consecințe pentru societate”.
„O mostră perfectă de inexpugnabilă ignoranță și ermetic analfabetism cultural cu inevitabile consecințe pentru societate. Consecințe desigur niciodată evaluate de cei ce pot vedea în familie „orice vor oamenii să vadă”, adică să proiecteze cu mintea lor ieșită din minți dincolo de nesemnificativa realitate.
E-urile ideologice îngurgitate în doze aproape letale fac ravagii în metabolismul cultural și moral al celor care nu au avut acces la hrana și aerul curate ale celei mai înalte culturi a lumii, cea europeană, rodită de codul moral iudeo-creștin. Cel care a germinat, rodit și hrănit inclusiv
Modernitatea, din care ideologii de rit progresist, trăitori bezmetici în evul obscur al relativismului și post-adevărului nu mai înțeleg nimic. Întrucât, nemaiavând acces la cheia ei culturală, aceasta le rămâne, desigur, impenetrabilă.
Lichidarea lumii „vechi”, contestarea autorității formatoare a familiei edificate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie sau dintre o femeie și un bărbat, multimilenară instituție (nu „contract”) în care aproape toți ne-am născut și singura care poate duce omenirea mai departe, prigonirea firescului, ștergerea programatică a urmelor trecutului, căruia toți îi datorăm prezentul și în cea mai mare măsură viitorul, acestea sunt semne virulente ale existenței în chiar mijlocul lumii civilizate de Decalog și Evanghelie a noilor barbari: ideologii salvaționiști care vorbesc inept, deci nedrept despre trecut și perorează identic despre un viitor pe care, opunându-l isteric creștinismului și instituțiilor tradiționale, îl cred cu necesitate mai bun. „Mai binele” sprijinit pe nimic fiind marota, devenită deja bătrâna cocotă, a tututor ideologiilor.
Nu este deloc sigur că statul civil, învățământul sau politicienii de pretutindeni au dreptul moral să se folosească de constructe ideologice precum „căsătoria pentru toți” (detestată cândva de acești „toți”) sau de concepte precum „genul” și „diversitatea” pentru a le instituționaliza în vederea schimbării dramatice a relațiilor sociale.
Cine dintre oamenii cu adevărat lucizi și responsabili și-ar putea asuma responsabilitatea pentru o asemenea non-necesară schimbare?
Deconstrucția realității și a naturalului (care constituie un dat) nu ajută pe nimeni.
Nici chiar pe cei ce se simt aparent avantajați de ea”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.