EXCLUSIV VIDEO | La Brașov a fost începutul sfârșitului comunismului, semnalul virajului spre libertate. Istoricul Nicolae Pepene:”A fost mesajul unor oameni disperați, pentru că trăiam toți într-o închisoare”
This browser does not support the video element.
Postul de radio Europa Liberă a numit-o ”marea demonstrație muncitorească anticeaușistă din Brașov”. Unda de șoc politic pornită de la poalele Tâmpei a scuturat toată Europa și a arătat lumii că sunt momente când și mămăliga românească explodează. Supuși unui regim de austeritate inuman de către regimul comunist, în 15 noiembrie 1987, muncitorii de pe platformele industriale din Brașov au izbucnit cu furie împotriva injustiției sociale.
Dincolo de lipsa alimentelor de bază, de raționalizarea hranei și de întreruperile dese de energie electrică, muncitorii brașoveni din cadrul secţiei 440 Ştanţe şi Matriţe de la întreprinderea Steagul Roșu au aflat că le-au fost tăiate salariile fără nicio explicație. Mai mult, se simțeau nedreptățiți. Deși depășiseră planul de producție așa cum le ceruseră autoritățile, în loc să fie, de fapt recompensați, salariile lor au fost tăiate.
Pentru mulți dintre ei, pe fluturașul de salariu apărea cifra zero. Descopereau că munciseră o lună întreagă pe nimic, pe promisiunile Partidului Comunist și ale statului.
Muncitorii i-au somat pe șefii lor de secții și pe directorii întreprinderii să le dea explicații despre umilințele la care erau supuși. Nimeni nu le-a răspuns. În plus, au fost batjocoriți și amenințați că vor fi arestați de Securitate dacă încearcă organizarea de proteste în întreprindere. A fost scânteia care a aprins revolta. Toate frustrările și umilințele la care erau supuși zi de zi depășiseră limita suportabilității. Demnitatea lor umană era călcată în picioare. Comunismul, care promisese mincinos că va elimina pe vecie exploatarea omului de către om, îi transformase în sclavi pe plantațiile cincinale ale dictaturii.
Muncitorii au luat cu asalt birourile administrative ale uzinei și le-au devastat de furie. Peste 500 de muncitori din schimbul de seară din ziua precedentă și angajații care veneau la lucru duminică 15 noiembrie – pentru că se muncea în regim de foc continuu, sâmbetele și duminicile – s-au strâns la porțile întreprinderii de autocamioane și au decis să înceapă un marș de protest către sediile autorităților politice locale.
”Impuls de a îngenunchea și a spune «Tatăl Nostru», momentul-cheie al Revoltei anticomuniste de la Brașov”
La început, sloganurile strigate pe stradă erau unele legate de condițiile de viață – „Vrem salariile noastre!”, „Vrem în case lumină şi căldură!”, „Vrem pâine fără cartelă” -, apoi, treptat, revendicările lor deveneau politice. Mulțimea dezlănțuită de muncitori și de cetățeni obișnuiți striga ”Jos Ceaușescu””, ”Jos comunismul!”, ”Libertate!”. La marșul lor s-au alăturat muncitori de la diverse alte întreprinderi brașovene, dar și femei și copii care trăiau drama supraviețuirii zilnice în infernul concentraționar impus de regimul comunist.
Istoricul și muzeograful Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, consideră că momentul-cheie al demonstrației a fost oprirea manifestanților, îngenuncherea și rostirea colectivă a ceea ce în tradiția creștină se numește ”rugăciunea domnească”.
Momentul-cheie al revoltei anticomuniste de la Brașov s-a întâmplat în fața Spitalului Județean. Bolnavii ieșeau la ferestre. Vă dați seama, era o forfotă neobișnuită. Doar în zilele de meci se mai întâmpla așa ceva în oraș. Când demonstranții au ajuns în fața spitalului, s-a creat acolo un câmp de energie, o emoție colectivă puternică extraordinară. Bolnavii din spital priveau și strigau încurajări către manifestanți, ei neputând ieși din saloane să li se alăture. Cred că acolo a apărut spontan acel impuls de a îngenunchea și a spune rugăciunea creștinească «Tatăl Nostru»”, povestește istoricul Nicolae Pepene.
Ajunși la sediile puterii locale (Comitetul Județean de Partid), manifestanții și-au dezlănțuit furia împotriva autorităților și a regimului comunist care îi umilea și îi dezumaniza. Au luat cu asalt clădirea, au spart geamuri și tot ce le ieșea în cale, au distrus și au aruncat în stradă portretele dictatorului.
Represiunea nu a întârziat să apară. Speriate de amploare manifestației, Miliția și Securitatea s-au activat imediat.
Cred că, la început, autorităților locale le-a fost teamă să îl anunțe pe Ceaușescu despre ce se întâmplă la Brașov. Dar au supravegheat situația prin mijloacele specifice. Avem în muzeu o stație radio militară prin care se comunica permanent. Supravegherea manifestanților s-a făcut și de către Miliție, și de către Securitate. Reacția celor afectați și speriați de revolta spontană a muncitorilor a fost pentru o intervenție în forță.
La sediile puterii oficiale din oraș au venit camioane cu muniție de război. Doar înțelepciunea și stăpânirea de sine a comandantului unității militare au făcut să nu se ajungă la un măcel. A fost suficientă intervenția trupelor speciale antitero. Au venit, au făcut dispozitiv special «în triunghi» și au intrat în forță în mulțime. În mod foarte precis, foarte bine țintit, pentru că știau și comunicau prin stație radio, aceste trupe au început să aresteze oameni”, povestește Nicolae Pepene derularea acțiunilor represive care au urmat revoltei.
Protestul spontan al unor oameni înfometați și umiliți de regimul Ceaușescu
În opinia istoricului, revolta curată și reacția sinceră a oamenilor din mulțime au arătat că nu fusese nici un plan bine organizat, că totul a pornit din disperare, iar demonstranții și-au exprimat din inimă nemulțumirile.
Deșii autoritățile au încercat în mod ridicol să susțină în repetate rânduri că protestatarii brașoveni aveau în spate ”agenturi străine” care ”îi manipulau” contra ”securității statului”, revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, a fost un protest spontan al unor oameni înfometați și umiliți de regimul Ceaușescu. Ulterior, niciunul dintre demonstranți nu a încercat să se opună forțelor de ordine, ei nu aveau un plan de dinainte stabilit.
Pentru manifestanți, nu exista gândit un scop final al revoltei, nu era gândită dinainte o situație post-revoltă. După ce s-au răcorit, după ce și-au exprimat furia pe simbolurile puterii, pe indivizii care erau reprezentanții în teritoriu ai statului și ai partidului, de fapt protestatarii își terminaseră misiunea.
Au dat mesajul de revoltă. Și era mesajul unor oameni disperați. Pentru că trăiam toți într-o închisoare. Acești oameni care s-au revoltat, dar și cei care au fost atunci solidari cu ei, așa puțini câți au fost, au spălat lașitatea unui întreg popor”, spune Nicolae Pepene.
CITEȘTE ȘI: