A început războiul. Vladimir Putin a ordonat o operațiune militară în Ucraina. Mai multe orașe au fost atacate. NATO și-a activat planurile de apărare
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat, joi dimineață, o operațiune militară în estul Ucrainei, în ceea ce părea a fi începutul războiului în Europa, în încercarea opririi expansiunii NATO către est.
UPDATE 21.00 Președintele american Joe Biden a declarat că președintele rus Vladimir Putin poartă întreaga responsabilitate pentru atacul asupra Ucrainei și a spus că Rusia va suporta consecințele din această cauză.
„Vom sancționa băncile rusești. Toate activele din America vor fi înghețate. Cea de a doua cea mai mare bancă din Rusia va fi afectată. Elita Rusiei va avea de suferit, vor fi sancționați. Rubla rusă s-a prăbușit astăzi. Limităm capacitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline și yeni pentru a face parte din economia globală.
Vom opri capacitatea de a finanța și de a crește armata rusă. Vom împiedica capacitatea lor de a concura în economia de înaltă tehnologie a secolului 21. SUA au sancționat bănci rusești care dețin împreună active de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.
Rusia a invadat o țară independentă și suverană. Rusia a atacat cu avioane, bombe, tancuri. Adăugăm noi nume de oligarhi ruși pe lista sancțiunilor.
Companiile ruse de stat nu vor mai putea să se împrumute pe piețe globale. Aceste decizii vor avea efect pe termen lung. Vom tăia jumătate din importurile de servicii Hi-tech”, a declarat președintele american Joe Biden joi seara.
UPDATE 19.40 Trupele rusești au câștigat joi seara controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl, unde au fost raportate lupte în cursul zilei. Autoritățile ucrainene raportaseră că militarii ruși au pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona unde se află centrala nucleară.
Soldații ruși ar fi intrat în zona din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl, unde ar fi distrus o instalație de depozitare a deșeurilor nucleare, relatează Reuters.
UPDATE 19.30 Forţele ruse au cucerit un aeroport militar situat în apropiere de Kiev, a recunoscut joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a promis că aeroportul va fi recucerit. Autorităţile militare ucrainene au afirmat că 20 de elicoptere ruse şi un avion Mi-8 au adus trupe aeropurtate la aeroportul Gostomel, din regiunea Kiev.
UPDATE 18.30 Ucraina nu dispune în prezent de suficiente echipamente militare pentru a se apăra, a declarat joi ambasadorul țării în Regatul Unit, Vadym Prystaiko, relatează CNN.
UPDATE 18.15 Autoritățile din Kiev au emis o avertizare de atac aerian. Sirenele sună în tot orașul. Primăria capitalei Ucrainei au interzis circulația pe timp de noapte, relatează agenția de presă Ukrinform.
UPDATE 17.30 O instalație de deșeuri nucleare de la Cernobîl ar fi fost distrusă pe fondul luptelor dintre forțele ucrainene și cele rusești. Președintele Ucrainei a precizat joi că Rusia încearcă să pună mâna pe Centrala Nucleară de la Cernobîl.
UPDATE 16.30 Poliţia ucraineană a anunţat joi după-amiaza că Rusia a lansat 203 atacuri împotriva Ucrainei de la începutul zilei. Confruntările armate au avut loc pe aproape pe întregul teritoriu ucrainean, au precizat oficialii ucraineni pentru Reuters.
Armata rusă a anunţat, tot joi după amiaza, că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare.
UPDATE 15.55. Un avion militar ucrainean s-a prăbușit în apropiere de Kiev. Cinci oameni au murit
Un avion militar al Forțelor Armate ale Ucrainei s-a prăbușit în apropiere de Kiev, potrivit Time of Israel.
Portalul ucrainean Gazeta anunță că cinci dintre cele 14 persoane aflate la bord au murit în urma prăbușirii aparatului de zbor.
Totodată, avionul ar fi fost doborât de forțele ruse, însă nu există deocamdată informații oficiale care să confirme.
UPDATE 15.51. Președinte SUA convoacă ședința Consiliului Național de Securitate
Președintele american Joe Biden a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate Națională al SUA pentru a discuta despre situația din Ucraina, a declarat un oficial de la Casa Albă, citat de CNN.
UPDATE 15.31. UE solicită Belarusului să nu participe la atacul Rusiei asupra Ucrainei
Șeful UE Charles Michel îndeamnă Belarusul să „nu ia parte” la asaltul militar al Rusiei asupra Ucrainei.
În cursul zilei de joi va avea loc un summit de urgență al Uniunii Europene pentru a decide noi sancțiuni împotriva Moscovei pentru invazia militară asupra Ucrainei.
„Aveți posibilitatea de a alege să nu urmați acțiunea distructivă a Rusiei. Aveți posibilitatea de a nu lua parte la această tragedie inutilă împotriva vecinilor voștri din Ucraina”, a transmis Charles Michel, într-un apel adresat Belarusului, citat de CNN.
UPDATE 15.07. MAE l-a convocat de urgență pe ambasadorul Rusiei în România, căruia i s-a transmis un mesaj de condamnare a atacurilor din Ucraina
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea lui Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), joi dimineață.
UPDATE 15.05. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: ”Operațiunea militară din Ucraina va continua cât timp este nevoie” / ”Rusia nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier”
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a susținut o conferință de presă în care a precizat că operațiunile militare din Ucraina vor continua ”cât timp este nevoie”.
UPDATE 14.31. Momentul în care Aeroportul Internațional „Antonov” de lângă Kiev este atacat cu elicoptere: „Rusia a preluat controlul”
Un amplu atac a fost demarat joi la Aeroportul Internațional Antonov din Hostomel, la doar câțiva kilometri vest de Kiev. În imagini se poate vedea atacul cu elicoptere Mi-8.
„Autoritățile din Ucraina confirmă. O operațiune mare de asalt aerian cu elicoptere Mi-8 are loc pe Aeroportul Internațional Antonov din Hostomel. Ministerul de Interne spune că Rusia a preluat controlul. Foarte periculos! Este la doar 15 minute vest de șoseaua de centură a Capitalei.”, scrie jurnalistul BuzzFeed News, Christopher Miller.
UPDATE 14.29. După Republica Moldova, și Lituania declară stare de urgență
Președintele Lituaniei a declarat stare de urgență, potrivit agenției de presă Reuters.
Gitanas Nausėda spune că intenționează să trimită armata să-și apere granițele ca răspuns la „posibilele tulburări și provocări din cauza forțelor militare adunate în Rusia și Belarus”.
Între timp, Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei – care se învecinează cu Rusia – a declarat pentru BBC News că „vom ajuta Ucraina cu toate mijloacele pe care le avem”, inclusiv sprijin politic și prin trimiterea de arme.
Kallas spune că „trebuie să facem totul la nivelul UE și NATO pentru ca această agresiune să nu se extindă”.
Ea i-a sfătuit pe estonieni să rămână calmi și spune că în prezent nu există nicio amenințare la granițele cu Estonia.
UPDATE 14.21. MApN nu confirmă informațiile referitoare la o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Șerpilor
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a postat, pe pagina sa de socializare, un comunicat în care infirmă o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Șerpilor din Marea Neagră.
UPDATE 14.19. Procurorii militari analizează situația avionului militar ucrainean care a aterizat la Bacău
Procurorii militari analizează incidentul de joi, când un avion militar ucrainean a fost interceptat în spațiul aerian românesc și a fost escortat către Baza Aeriană 95 Bacău.
UPDATE 14.10. Incendiu lângă comandamentul ucrainean al serviciilor secrete
Un incendiu are loc lângă comandamentul ucrainean al serviciilor secrete. Clădirea nu este afectată, notează BBC.
Martorii povestesc că au văzut mai mulți oameni îmbrăcați în uniformă care aruncă saci peste foc.
Ucraina anunță că unele dintre centrele sale militare de comandă au fost lovite de rachete rusești.
UPDATE 14.01. O rachetă rusească lovește un aeroport din Ucraina, aflat la 150 de km de România
Aeroportul din orașul ucrainean Ivano-Frankivsk, dar și alte zone din proximitate, au fost bombardate joi dimineață, în cadrul amplei operațiuni de invazie militară declanșată de către Rusia.
Ivano-Frankivks este unul din orașele mari ale Ucrainei, situat în vestul țării, la circa 150 de km nord de granița cu România.
UPATE 13.56. NATO și-a activat planurile de apărare: „100 de avioane și 120 de nave aliate sunt în alertă”
Șeful NATO cere Rusiei să înceteze imediat acțiunile militare, să își retragă forțele militare din Ucraina și să aleagă diplomația.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a spus, într-o declarație de presă, că Rusia folosește forța pentru a încerca să rescrie istoria și să-i refuze Ucrainei independența.
Sarcina principală a NATO este să protejeze și să apere toți aliații, spune el.
„Un atac asupra unuia va fi privit ca un atac asupra tuturor”, spune el.
El spune că astăzi Consiliul Atlanticului de Nord – organismul decizional al NATO – a decis să-și activeze planurile de apărare pentru a proteja și alte națiuni.
Înseamnă că NATO își va desfășura forța de răspuns acolo unde este nevoie, spune el.
Anterior, președintele american Joe Biden a fost deja clar și a spus că trupele americane nu vor fi trimise în Ucraina.
UPDATE 13.30. Lukașenko spune că trupele belaruse ar putea participa la invazia rusă
Liderul Belarusului, Alexander Lukașenko, spune că trupele din Belarus nu iau parte în prezent la invazia rusă – dar ar putea face acest lucru, dacă va fi necesar.
Convoaiele rusești au intrat în Ucraina din Belarus. Moscova are trupe în Belarus de mai multe săptămâni, aparent pentru exerciții militare.
„Spun din nou: trupele noastre nu sunt acolo. Dar dacă este necesar, dacă este necesar pentru Belarus și Rusia, vor fi acolo”, a spus Lukașenko, conform agenției de presă de stat Belta.
Belarus este un aliat de lungă durată al Rusiei. Analiştii descriu ţara drept „statul client” al Rusiei.
UPDATE 13.20. Președintele Ucrainei le cere civililor să apere țara și să doneze sânge pentru militarii răniți: Suntem atacați. Sprijiniți armata
Forțele Armate ale Ucrainei duc bătălii grele pentru a respinge atacurile armatei ruse în toată țara. Militarii ucraineni au nevoie de sprijinul cetățenilor, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în timpul unei conferințe de presă.
„Militarii noștri au nevoie de acest sprijin. Principalul lucru este că au nevoie de sprijinul populației noastre. Avem o armată de oameni puternici. Populația noastră este și o armată puternică. Așa că sprijiniți-ne armata”, a spus Volodimir Zelenski.
UPDATE 13.09. Guvernul Ucrainei: ”Frontiera de Stat a fost atacată de trupele ruse din Rusia și Belarus”
Ucraina a fost invadată de trupele rusești, în această dimineață, iar guvernul de la Kiev a transmis că militarii Moscovei au trecut granița și din Belarus.
Potrivit comunicatului transmis de guvernul de la Kiev, atacul a început, aproximativ, la ora 05:00.
„În jurul orei 5:00, granița de stat a Ucrainei în zona cu Federația Rusă și Republica Belarus a fost atacată de trupele ruse sprijinite de Belarus. Atacurile asupra unităților de frontieră, patrulelor de frontieră și punctelor de control sunt efectuate cu ajutorul artileriei, a echipamentului greu și a armelor de calibru mic”, se precizează în comunicat.
UPDATE 13.06. Ucraina a rupt relațiile diplomatice cu Rusia. Zelenski le cere militarilor ucraineni să producă daune maxime forțelor ruse
Ucraina a rupt relațiile diplomatice cu Rusia în contextul agresiunii militare a Moscovei, a declarat joi președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă.
UPDATE 12.43. Un copil a murit în urma bombardamentelor rusești
Un minor din Ucraina a murit în urma bombardamentelor rusești. De asemenea, alte persoane au fost rănite.
Un băiat din orașul Chuguev, regiunea Harkov, a fost ucis în timpul unui bombardament rusesc asupra unei clădiri cu cinci etaje, a anunțat Serviciul de Urgență de Stat din Ucraina.
Joi, 24 februarie – ora 08:23, autoritățile au fost sesizate cu privire la un incendiu într-un bloc de locuințe cu 5 etaje, care a apărut în urma bombardamentelor rusești.
UPDATE 12.42. Crește numărul morților din Ucraina, în urma atacului rusesc. Câți civili au fost uciși
Bilanțul morților din Ucraina este în creștere, după bombardamentele rusești de joi dimineață.
„Bilanţul atacurilor armatei ruse a ajuns la cel puţin 50 de morţi în Ucraina, inclusiv zece civili, anunţă Oleksii Arestovici, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, citat de economictimes.
Inițial, au fost raportate 8 decese din cauza bombardamentelor.
UPDATE 12.37. Ce orașe din Ucraina au fost vizate de bombardamentele rusești | HARTĂ
O operațiune militară de amploare a fost declanșată de armata rusă, la primele ore ale dimineții, după ce Vladimir Putin recunoscut independența autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk din Ucraina. Asupra multor orașe din Ucraina au căzut bombe, iar viața normală a locuitorilor a fost zdruncinată din temelii.
Livemapua.com, serviciu care documentează atacurile conflictului ruso-ucrainean încă din anul 2014, atunci când Rusia a anexat Peninsula Crimeea, a publicat o hartă cu locurile unde au fost raportate, până la această oră, atacuri ale armatei ruse împotriva orașelor ucrainene.
UPDATE 12.30. Iohannis, după ședința CSAT: „Rusia este agresorul, nu victima”
În discursul său de după ședința CSAT, Klaus Iohannis a condamnat în termeni duri agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
„Din păcate, în această dimineață, Federația Rusă a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate masive împotriva unui stat independent și suveran.
Astăzi, la eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii și dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc orașele și obiectivele militare ucrainene. Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor în detrimentul vieților cetățenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, și întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil.
România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți omenești.
În ultimele săptămâni, Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană și întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomația să prevaleze.
România a fost puternic implicată în adoptarea tuturor deciziilor la nivel aliat și european și a pledat întotdeauna pentru continuarea dialogului în vederea detensionării situației de la granițele Ucrainei”, a spus Iohannis.
UPDATE 12.28. Ce prevede legea marțială din Ucraina: drepturile civililor din Constituție, suspendate pe o perioadă de 30 de zile / Armata preia administrația locală
Starea de urgență din Ucraina a fost oficial impusă prin decret prezidențial și a intrat în vigoare de joi dimineață, ora 5:30 am, pentru o perioadă de 30 de zile, informează Administrația Prezidențială ucraineană.
Astfel, administrația locală va fi preluată temporar de armată, bunurile civile, inclusiv locuințele, pot fi preluate de armată, statul poate introduce raționalizarea produselor alimentare de bază și poate institui un regim strict de circulație a persoanelor și vehiculelor. Practic, drepturile și libertățile constituționale ale omului și ale cetățeanului prevăzute la articolele 30-34, 38, 39, 41-44, 53 din Constituția Ucrainei pot fi restricționate temporar. (Citește mai multe aici…)
Șoc, groază și nedumerire – trei cuvinte care ar putea descrie starea de spirit a multora din capitala rusă, Moscova, în această dimineață, transmite corespondentul BBC la Moscova, Sergei Goryashko.
„De îndată ce a apărut vestea atacului militar împotriva Ucrainei, moscoviții au început să facă schimb de mesaje, întrebându-se unii pe alții ce ar trebui să facă – să facă provizii de mâncare sau de dolari americani?
Alții se întreabă ce se va întâmpla cu rubla după ce Bursa de Valori din Moscova a întrerupt tranzacționarea.
Sunt cozi la bănci și punctele de schimb valutar și a crescut și prezența poliției pe străzi.
Cei care se opun războiului împotriva Ucrainei discută despre posibilitatea organizării unui miting la Moscova în această seară.
Este puțin probabil să se acorde permisiunea pentru un astfel de miting. Protestatarii individuali care au pichetat în ultimele zile au fost reținuți rapid de poliție.
Sondajele de opinie efectuate înainte de începerea acțiunii militare au indicat că aproximativ jumătate dintre rușii nu cred că este posibil un război cu Ucraina.
Marea majoritate a celor chestionați au dat vina pe NATO pentru escaladarea actuală a tensiunilor cu Occidentul”, conform sursei citate.
UPDATE 12.18. Momentul în care rușii atacă de peste tot. Rachete lansate pe teritoriul separatist al Transnistriei
Anton Gerashchenko, consilierul ministrului de interne din Ucraina, prezintă un bilanț al daunelor provocate de ruși în Ucraina, în urma atacului de joi dimineață. Acesta susține că rușii au atacat Ucraina inclusiv cu avioane care au decolat din regiunea Transnistria, o republică separatistă a Moldovei, la vest de Ucraina.
Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a precizat, joi, că Rusia atacă de pe toate fronturile.
„Tocmai am vorbit cu premierul Ucrainei, Denys Sjmyhal, în urma atacului nechibzuit și neprovocat al Federației Ruse.
Situația este extrem de gravă, Federația Rusă atacă pe toate fronturile și pune în pericol viața a milioane de civili.
Cerem Rusiei să oprească imediat activitățile militare și să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a scris pe Facebook Mircea Geoană.
UPDATE 12.16. Patriarhul Daniel, apel la încetarea războiului în Ucraina şi rugăciune pentru pace
Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, face un apel la încetarea războiului din Ucraina și îndeamnă la rugăciune pentru pace.
Invadarea Ucrainei de către Armata Rusă, după ce Vladimir Putin a recunoscut independența autoproclamatelor republici din Donbas, Donețk și Lugansk, este un moment nefast ale cărui consecințe, pe termen mediu și lung, nu pot fi calculate.
În acest context în care, din păcate, ”vorbesc armele”, Biserica Ortodoxă Română este ”îngrijorată” după începerea războiului din Ucraina, un stat independent și suveran fiind atacat.
UPDATE 12.09. Zeci de români au contactat MAE pentru informaţii sau pentru a părăsi Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 30 de cetăţeni români au contactat deja MAE pentru a obţine informaţii sau pentru a părăsi Ucraina.
A fost convocată Celula de criză interinstitutională pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean. Decizia a fost luată în contextul situației din Ucraina.
UPDATE 12.08. Cât de bine pregătite sunt forțele armate ucrainene raportat la forțele ruse. Rusia are un avantaj enorm
Forțele armate ale Ucrainei sunt depășite numeric de cele ale Rusiei, dar pe măsură ce Rusia va încerca o invazie pe scară largă, experții militari spun că Ucraina are posibilitatea de a opune rezistență și să provoace pierderi însemnate de vieți omenești în rândul militarilor ruși.
Armata Ucrainei este, de asemenea, mai bine antrenată și echipată decât în 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina, notează Reuters.
În ceea ce privește numărul de militari și armamentul, cifrele nu arată prea bine pentru Ucraina.
UPDATE 12.04. Boris Johnson: Este o catastrofă pentru Europa
Invazia rusă a Ucrainei „este o catastrofă pentru continentul nostru”, a scris premierul Boris Johnson pe Twitter.
El cere o reuniune de urgență a șefilor de stat și guvern ai țărilor NATO pe tema invaziei ruse în Ucraina.
UPDATE 12.00. Planul strategic al Rusiei se desfășoară în trei etape
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat armatei să declanșeze operațiunile militare în estul Ucrainei, după ce a recunoscut independența autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk, iar războiul anticipat de analiști și strategi militari s-a transformat într-o cruntă realitate.
Consecințele sunt, încă, greu de anticipat, dar există o singură certitudine. Liderul de la Kremlin a ”mutat” agresiv, iar declarațiile belicoase din ultimele luni s-au transformat într-o primă filă a unui scenariu tragic.
Conf. univ. dr. Alba Iulia Catrinel Popescu, de la Colegiul Național de Apărare, consideră că există un plan strategic pe care Vladimir Putin îl pune deja în aplicare, existând trei etape distincte.
UPDATE: 11.55. Rusia trimite crematorii mobile în Ucraina, în urma trupelor militare
Rusia trimite crematorii mobile în Ucraina, în urma trupelor militare, oficialii britanici considerând că acestea au rolul de a ascunde dovezile cu privire la numărul victimelor de pe câmpul de luptă.
Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării, sugerează că incineratoarele montate pe vehicule vor fi folosite pentru a ascunde dovezile cu privite la numărul victimelor pe câmpul de lupt, conform The Telegraph.
UPDATE 11.50. Imagini șocante: un bloc cu civili, distrus de bombardamente în Ucraina
Joi au fost publicate imagini cu un bloc de locuințe din orașul Chuguev, Ucraina, lovit într-un bombardament.
UPDATE 11.15. China urmăreşte cu atenție situația generată de intervenţia militară rusă
China urmăreşte „foarte atent” atacul Rusiei în Ucraina şi cere menţinerea situaţiei sub control, a anunțat administraţia de la Beijing.
China îndeamnă toate părţile să dea dovadă de reţinere astfel încât situaţia să nu scape de sub control.
„Urmărim foarte atent situaţia generată de intervenţia militară rusă”, a transmis Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.
UPDATE 11.12. Guvernul dă asigurări că România are suficiente stocuri de gaze
Guvernul dă asigurări că România are suficiente stocuri de gaze, printr-un comunicat de presă transmis, joi, de Executiv.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.
„România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece”, menționează oficialii guvernului.
UPDATE 10.55. Republica Moldova decretă stare de urgență. Maia Sandu: Cetățenii moldoveni din Ucraina să se întoarcă acasă
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate al țării și a cerut Parlamentului declararea stării de urgență. Ea a declarat într-o conferință de presă de joi dimineață că Moldova este pregătită să primească zeci de mii de refugiați și deja se atestă o creștere a fluxului de tranzit la frontierele țării.
UPDATE 10.46. Mărturia cutremurătoare a unei tinere trezită de bombardamente și focuri de armă: „Familia mea nu pleacă nicăieri pentru că aici este acasă”
O tânără dintr-un oraș ucrainean povestește momentul cutremurător de joi dimineață, în care a fost trezită de bombardamentele și de focurile de armă ale soldaților ruși.
Tânăra, originară din Harkov, mărturisește că a avut partea de cel mai urât răsărit din viața ei.
„La 5 dimineața m-am trezit și am auzit focuri de armă, am fugit pe balcon și am realizat că nu erau artificii.Nu mi-a venit să cred până în ultimul moment că s-ar putea întâmpla în orașul nostru, Harkov, pentru că părea un loc liniștit, chiar dacă ne aflam la graniță. Am văzut oameni alergând pe stradă… Unii au intrat în mașini .Familia mea nu pleacă nicăieri pentru că pentru noi aici este acasă. Sper să fie totul bine! Sper ca războiul să ne ocolească!”, spune tânăra la un postul de televiziune ucrainean.
UPDATE 10.38. România cere activarea Articolului 4 din Tratatul NATO în contextul atacului Rusiei asupra Ucrainei
Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat joi că România cere activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, în contextul în care Rusia a declanșat o serie de atacuri militare asupra Ucrainei.
Articolul 4 din Tratatul NATO presupune stabilirea unui sistem de consultare între aliații NATO în contextul unor amenințări.
UPDATE 10.31. Părintele Francisc Doboș cheamă credincioșii la rugăciune: „Să nu mai existe Stalini și Hitleri și ororile lor”
Preotul catolic Francisc Doboș a scris joi pe Facebook că se va ruga pentru pace, pentru a „nu mai exista Stalini și Hitleri”.
UPDATE 10.20. Mai mulți civili au murit, după ce un bloc a fost bombardat
Conform Visegrad 24, o clădire rezidențială a fost distrusă după atacurile aeriene rusești la sud de Harkov.
Mai mulți civili au fost uciși, notează publicația, pe Twitter, adăugând un videoclip cu imaginea clădirii distruse.
UPDATE 10.00. Emmanuel Macron cere ca operațiunile militare rusești în Ucraina să se încheie „imediat”
Președintele francez Emmanuel Macron a transmis că Rusia trebuie să pună capăt „imediat” operațiunilor militare din Ucraina.
„Franța condamnă ferm decizia Rusiei de a porni războiul împotriva Ucrainei. Rusia trebuie să își încheie imediat operațiunile militare”, a spus el într-un mesaj postat pe Twitter, joi.
„Franța este solidară cu Ucraina. Este alături de ucraineni și lucrează cu partenerii și aliații săi pentru a pune capăt războiului.”
UPDATE 9.50. Spațiul aerian al Ucrainei și din vestul Rusiei este gol
Imaginile de la serviciul de urmărire a zborurilor Flightradar24 arată în cea mai mare parte a spațiului aerian de deasupra Ucrainei și din vestul Rusiei este gol.
Joi dimineață, autoritățile aviatice ucrainene au emis o notificare prin care se restricționează spațiul aerian al țării, în regiunile din jurul Kievului, Dnipro, Lviv, Odesa și Simferopol.
UPDATE 9.40. BBC: Șapte persoane au murit în urma bombardamentelor rusești
Șapte persoane au murit în urma bombardamentelor din partea forțelor ruse, a transmis poliția ucraineană.
Oficialii spun că un atac asupra unei unități militare din Podilsk, în afara Odesei, a ucis șase persoane și a rănit alte șapte.
De asemenea, 19 persoane sunt date dispărute.
O persoană a murit în orașul Mariupol, au adăugat sursa citată.
UPDATE 9.35. Iohannis a convocat ședință de urgență a CSAT la 11:00 / Ciucă a convocat un task-force la Guvern
Consiliului Suprem de Apărare a Țării se reunește joi, de la 11:00, într-o ședință de urgență pe tema războiului din Ucraina, transmite Administrația prezidențială într-un comunicat de presă. De asemenea, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, a transmis Executivul într-o informare de presă.
Astfel, la ședința CSAT care va avea loc la Cotroceni, pe ordinea de zi „este inclusă tematica privind implicațiile asupra securității euroatlantice în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. La finalul ședinței CSAT, Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă”, se arată în comunicatul de pe presidency.ro.
UPDATE 9.30. Avion militar ucrainean, interceptat şi aterizat la Bacău
Ministerul Apărării a anunțat un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național.
„Joi, 24 februarie, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6.15, pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național”, transmite Ministerul Apărării.
Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații, procedând la interceptarea și identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spațiul aerian românesc.
UPDATE 9.26. Statele Unite: Nu vom fi implicați într-un război cu Rusia, nici nu vom trimite soldați americani în Ucraina
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a transmis, joi, că Statele Unite nu vor trimite trupe americane în Ucraina, care să lupte contra Rusiei, se arată în transcriptul ultimei conferințe de presă susținute de Psaki la Casa Albă, publicat pe whitehouse.gov. De altfel, și Joe Biden a declarat marți seara că SUA nu vor lupta pe teritoriul Ucrainei.
„Nu vom fi implicați într-un război cu Rusia și nici nu vom trimite soldați în Ucraina ca să ne luptăm cu Rusia. Nu știu de câte ori trebuie să vă mai spun – nu există nicio posibilitate ca președintele să trimită soldați americani în Ucraina care să lupte cu Rusia”, a declarat Jen Psaki.
Președintele Joe Biden a transmis că „preşedintele Putin a ales un război premeditat care va aduce pierderi catastrofale de vieţi omeneşti şi suferinţă umană. Rusia este singura responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le va aduce acest atac”, potrivit unui comunicat oficial postat pe whitehouse.gov. Liderul de la casa Albă a vorbit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a sunat în noaptea de miercuri spre joi și i-a cerut să facă apel la liderii lumii împotriva agresiunii lui Putin.
UPDATE 9.20. Panică la Kiev: Cetățeni evacuați în adăposturi, cozi uriașe la ieșirea din oraș
Sirenele de urgență au început să sune joi dimineață în capitala Ucrainei, Kiev, ca urmare a invaziei Rusiei.
Din acest moment, localnicii, speriați, au început să plece din oraș, iar imagini filmate la ieșirea din capitala ucraineană arată o autostradă blocată de numărul mare de autoturisme, potrivit BBC.
Ucrainenii scriu pe rețelele de socializare despre o stare generală de panică, iar unii dintre aceștia spun că au fost duși în adăposturi de către autorități.
UPDATE 9.15. Armata rusă susține că nu a întâmpinat „nicio rezistență” din partea Ucrainei
Armata rusă susține că nu a întâmpinat „nicio rezistență” din partea Ucrainei, în momentul invaziei, și a „suprimat” apărarea antiaeriană a Ucrainei, conform CNN.
Conform sursei citate, afirmațiile nu au putut fi verificate.
Echipele CNN de la sol au auzit explozii în apropierea mai multor orașe ucrainene, inclusiv Kiev, Harkov, Odesa și focuri de armă în apropiere de Zaporizhzhiya.
UPDATE 9.10. Ministrul ucrainean de Externe: Ucraina se va apăra. Ucraina va câștiga
Într-un mesaj postat pe Twitter, joi dimineață, ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a făcut apel la „ucrainenii de pe tot globul” să vorbească și să îndemne liderii lor să acționeze.
„Putin a atacat, dar nimeni nu fuge”, a scris el. „Armata, diplomați, toată lumea lucrează. Ucraina luptă. Ucraina se va apăra. Ucraina va câștiga”.
„Distribuiți adevărul despre invazia lui Putin în țările voastre și cereți guvernelor să acționeze imediat”, a spus el.
UPDATE 9.07. Rusia susține că a neutralizat apărarea antiaeriană a Ucrainei
Forțele armate ruse ar fi suprimat apărarea antiaeriană a Ucrainei și au dezactivat infrastructura bazelor aeriene ucrainene, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
„Sistemele de apărare aeriană ale forțelor armate ale Ucrainei au fost suprimate. Infrastructura militară a bazelor aeriene ale forțelor armate ale Ucrainei a fost scoasă din funcțiune”, a declarat departamentul militar rus într-un comunicat publicat joi, relatează Interfax.
Joi dimineață, Ministerul rus al Apărării a declarat că Forțele Armate Ruse foloseau arme ghidate cu precizie împotriva infrastructurii militare a Ucrainei. Ministerul a subliniat că nimic nu amenință populația civilă.
UPDATE 9.05. Boris Johnson se declară îngrozit de evenimentele oribile din Ucraina
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a declarat „îngrozit” de evenimentele „oribile” din Ucraina. Într-o discuție telefonică avută cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky
Premierul britanic Boris Johnson i-a spus președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky într-un apel telefonic de joi că UK și ceialalți aliați vor avea acțiuni decisive în acest conflict.
UPDATE 9.00. WSJ anunță că sute de militari ucraineni au murit
Sute de militari ucraineni ar fi fost uciși, în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei, de joi dimineață, notează Wall Street Journal, care citează surse oficiale.
UPDATE 8.50. UE condamnă atacul Rusiei asupra Ucrainei: „Kremlinul va fi tras la răspundere”
Uniunea Europeană condamnă dur atacul Rusiei asupra Ucrainei și spune că Vladimir Putin va fi tras la răspundere.
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a condamnat, joi dimineaţă, atacul armatei ruse asupra Ucrainei şi a avertizat că preşedintele Vladimir Putin va fi tras la răspundere. De asemenea, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a spus că este o „încălcare flagrantă a dreptului internaţional”.
„Condamnăm vehement atacul nejustificat al Rusiei asupra Ucrainei. În aceste ore întunecate, gândurile noastre sunt la Ucraina, la femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi se tem pentru vieţile lor. Kremlinul va fi tras la răspundere”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
UPDATE 8.40. Premierul României condamnă invadarea Ucrainei: „E un act ilegal de agresiune”
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei, „care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internațional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securității Europene și celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate”.
„În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei și reiterează susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale statului vecin.
Acțiunea Federației Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internațional, ci reprezintă și o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acționează ca garant al păcii și securității în lume, precum și a angajamentelor asumate ca membru al comunității internaționale. Recurgerea la forță nu poate fi justificată în nicio altă circumstanță decât cele explicit și limitativ menționate în Carta ONU”, conform unui comunicat al Guvernului României.
UPDATE 8.30. Momentul în care Rusia bombardează baza militară de lângă orașul ucrainean, situat la peste 100 km de Sighetu Marmației
Rusia bombardează baza militară de lângă orașul Ivano Frankivsk, aflat la 150 km în linie dreaptă de Sighetu Marmației (184 km pe șosea), potrivit imaginilor publicate Twitter de un ziarist ucrainean.
„Aceasta este o lovitură cu rachete împotriva baze militare Ivano Frankivsk”, a scris Michael A. Horowitz pe Twitter.
UPDATE 8.20. „Nimeni de aici nu poate să creadă că se întâmplă cu adevărat”
Corespondentul BBC pentru Europa de Est, Sarah Rainsford, care se află în orașul Kramatorsk din regiunea Donbas din Ucraina, spune că locuitorii sunt „șocați și îngroziți cu privire la ce ce ar putea urma”.
Ea spune că situația din zonă este „complet neclară”.
„Oamenii au ieșit pe străzi noaptea trecută în acest oraș – fluturau steagul ucrainean. Au spus că acesta este pământul lor. Nu mergeau nicăieri…. Asta este ceea ce oamenii se așteptau, au așteptat, dar nimeni de aici nu poate să creadă că se întâmplă cu adevărat.”
UPDATE 8.10. Locuitorii Kievului fug de capitala Ucrainei
Vladimir Putin a anunțat operațiunea militară în Ucraina la ora 5.55, ora Moscovei – iar câteva minute mai târziu, primele bombardamente și rachete au fost lansate în Ucraina.
În Kiev, sirenele au pornit, iar imaginile de la fața locului arată fluxuri de mașini care blochează o autostradă în timp ce oamenii încearcă să fugă din oraș.
Mărturiile din rețelele de socializare vorbesc despre un sentiment din ce în ce mai mare de panică, unii spunând că sunt duși în grabă în adăposturi anti-bombă și în subsoluri. Imaginile transmise de presa internațională au arătat oameni rugându-se pe străzi, înghesuiți în mici grupuri.
Jurnalistul Guardian Luke Harding din Kiev spune pe Twitter că sunt puțini oameni pe străzi, iar unii locuitori stau la coadă la bancomate.
„Adăpostul nostru din Kiev se umple acum de familii cu copii mici. Copiii țin cărți de colorat. Șfâșietor”, a scris el pe Tiwtter.
UPDATE 7.45. Piețele bursiere se prăbușesc pe măsură ce criza Rusia-Ucraina escaladează
Piețele bursiere au scăzut joi, când președintele rus Vladimir Putin a anunțat o operațiune militară în Ucraina.
Indicele Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu 3,2%. Kospi din Coreea a scăzut cu 2,7%. Nikkei 225 din Japonia a pierdut 2,4%. Shanghai Composite din China a scăzut cu 0,9%.
De asemenea, și acțiunile americane au scăzut, anunță CNN.
UPDATE 7.40. Iohannis, prima reacție după atacul Rusiei asupra Ucrainei: România va impune măsuri ferme și substanțiale de răspuns, în coordonare cu partenerii NATO și UE / Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă
România va impune măsuri ferme și substanțiale de răspuns față de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, în coordonare deplină cu aliații și partenerii săi din cadrul NATO și UE, a declarat președintele Klaus Iohannis, într-un comunicat de presă oficial publicat joi dimineață.
De asemenea, Iohannis „asigură toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice și consulare, este pregătită să ofere asistența consulară necesară. Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă.”
UPDATE 07.30. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că legea marțială va fi introdusă pe toate teritoriile ţării, conform CNN.
„Dragi cetățeni ucraineni, în această dimineață, președintele Putin a anunțat o operațiune militară specială în Donbas. Rusia a efectuat lovituri asupra infrastructurii noastre militare și a polițiștilor noștri de frontieră. S-au auzit explozii în multe orașe din Ucraina. Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre. Acum un minut am avut o conversație cu președintele Biden. SUA au început deja să unească sprijinul internațional.
Astăzi fiecare dintre voi ar trebui să păstreze calmul. Stai acasă dacă poți. Noi lucram. Armata lucrează. Întregul sector de apărare și securitate funcționează. Fără panică. Noi suntem puternici. Suntem pregătiți pentru orice. Vom câștiga în toată lumea pentru că suntem Ucraina”, a transmis, joi dimineață, Zelensky.
UPDATE 7.20. Trupele militare au intrat în Ucraina prin Belarus
Trupele aflate în fruntea unei coloane de vehicule militare au intrat în Ucraina pe la punctul de trecere a frontierei cu Belarus, notează CNN.
Imaginile au fost surprinse la granița dintree Senkivka, Ucraina, și Veselovka, Belarus. Coloana a fost văzută intrând în Ucraina în jurul orei 6:48 a.m., ora locală.
În ultimele săptămâni, Rusia a adunat un număr semnificativ de trupe, vehicule și tancuri în Belarus, lângă granița cu Ucraina. În acest timp, cele două țări au desfășurat exerciții militare comune în toate țările și în apropierea graniței dintre Belarus și Ucraina.
ȘTIRE INIȚIALĂ
La scurt timp după ce Vladimir Putin a vorbit într-un discurs transmis de televiziunea rusă de stat, exploziile au putut fi auzite în liniștea dinaintea zorilor din capitala ucraineană Kiev, notează Reuters.
Focuri de armă au izbucnit în apropierea principalului aeroport al capitalei, a transmis agenția de știri Interfax.
Exploziile au zguduit, de asemenea, orașul separatist Donețk, din estul Ucrainei.
;
Vladimir Putin a spus că a autorizat o operațiune militară specială în zonele separatiste din estul Ucrainei, iar ciocnirile dintre forțele ruse și ucrainene sunt doar o chestiune de timp.
Cu câteva ore mai devreme, separatiștii pro-ruși au adresat Moscovei o cerere de ajutor pentru a opri presupusa agresiune ucraineană – afirmații pe care Statele Unite le-au respins drept propagandă rusă.
Putin a spus că a ordonat forțelor ruse să protejeze poporul și a cerut forțelor ucrainene să depună armele.
„Toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge va reveni conștiinței regimului aflat la conducere din Ucraina”, a spus Putin.
El și-a repetat poziția conform căreia extinderea NATO cu includerea Ucrainei este inacceptabilă și a spus că Rusia nu a avut de ales decât să se apere împotriva amenințărilor statului vecin.
Moscova a negat de mult timp că are planuri de invadare, în ciuda mobilizării a zeci de mii de trupe în apropierea graniței sale cu Ucraina.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Moscova a aprobat o ofensivă și nu a răspuns la o invitație la discuții.
„Astăzi am inițiat o conversație telefonică cu președintele Federației Ruse. Rezultatul a fost tăcerea”, a spus el.
Joe Biden: „Un război premeditat”
Președintele american Joe Biden a spus că rugăciunile sale sunt alături de poporul Ucrainei „care suferă un atac neprovocat și nejustificat din partea forțelor militare ruse”.
„Președintele Putin a ales un război premeditat care va aduce o pierdere catastrofală de vieți și suferință umană. Numai Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce acest atac, iar Statele Unite și Aliații și partenerii săi vor răspunde într-un mod unit și decisiv. Lumea va trage Rusia la răspundere”, a transmis șeful SUA.
El a spus că va anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei joi, pe lângă măsurile financiare impuse în această săptămână.