Directorul general al Poliției Locale București, suspendat din funcție după dezvăluirile GÂNDUL!

Publicat: 26 03. 2024, 15:27
Actualizat: 28 03. 2024, 16:12

Rareș Hopincă, Prefectul Capitalei, a atacat în contencios administrativ, la Tribunalul București, numirea lui Eduard Valentin Stroe la conducerea Poliției Locale a Municipiului București, iar acesta a fost suspendat din funcție.

Până la soluționarea dosarului în instanță, funcția va fi ocupată de fostul director general PLMB, Daniel Rășică.

Gândul a dezvăluit, de altfel, o serie lungă de semne de întrebare legate de „caracatița” lui Nicușor Dan la Poliția Locală a Muncipiului București – toate detaliile AICI -, totul pornind de la amenda uriașă, de aproximativ 35 milioane de euro, dată la „ordinul” lui Nicușor Dan proprietarilor unui teren de 12 ha din parcul IOR.

Cum conducerea de atunci a Poliției Locale s-a împotrivit, pentru că legea era, astfel, încălcată – zona respectivă nefiind „spațiu verde”, ci asimilată „curți construcții”, Nicușor Dan ar fi decis „epurarea” celor incomozi, iar la conducerea Poliției Locale ar fi fost adus Eduard Valentin Stroe. (mai multe informații AICI)

„Tot ce s-a adus la Poliția Locală e de noaptea minții”

Aceleași surse din PMB au mai declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că tot ceea ce se întâmplă, acum, la Poliția Locală, este de „noaptea minții”, iar Corpul de Control, care este subordonat lui Nicușor Dan, pare a nu exista.

În ceea ce privește Poliția Locală a Municipiului București, acolo s-a tot încercat, din punct de vedere politic, să se schimbe conducerea. S-a trimis, de altfel, și o solicitare către Corpul de Control, pentru a fi verificată legalitatea numirii acestuia în funcție, dar, până la acest moment, Corpul de Control – subordonat lui Nicușor Dan – nu a dat niciun răspuns. O omisiune a sesizării, așa cum specifică legea, faptă penală.

De altfel, tot ce s-a adus la Poliția Locală e de noaptea minții, cum se mai spune. Sunt două personaje aduse de la jandarmi, Eduard Valentin Stroe și consilierul personal al lui Nicușor Dan, Radu Costinel.

Oamenii care vor să facă rău se folosesc de cozi de topor, iar acum, la Poliția Locală, este această încrengătură.

Cum Nicușor Dan are nevoie de oameni loiali, sursele din PMB spun că, la Poliția Locală, s-ar fi orchestrat un adevărat dute-vino în urma căruia ar fi fost plantați cei care nu ar ieși din cuvântul primarului general al Capitalei.

Este vorba despre așa-zise „cozi de topor” pe care Nicușor Dan s-ar putea baza în orice moment. Această «Caracatiță a lui Nicușor Dan» lucrează permanent”, au transmis sursele Gândul, în exclusivitate.


Citește și:

Frământările din interiorul PNL Prahova, pe masa procurorilor! + Suspiciuni de corupție | Reacția deputatului Mircea Roșca

Interceptări DNA. Cum a vrut un avocat din Ialomița să „rezolve” un dosar de tentativă de omor. „La CAB ne interesează, la Tribunal e lapte bătut!”

Culisele vastei operațiuni “Roșia Montană”, de la implicarea lui George Soros împotriva proiectului până la jocul pe bursă al lui Cătălin Drulă

Nicușor Dan, unul dintre marii VINOVAȚI din dosarul „Roșia Montană”. Dovezile ZDROBITOARE

Procurorul militar care i-a „albit” pe șefii ISU Prahova vrea să îl trimită la MUNCĂ pe un condamnat cu coloana vertebrală deformată, INAPT medical