BREAKING NEWS. Dorin Şerdean, fostul acționar majoritar al Dinamo, arestat preventiv. Care sunt acuzațiile

Publicat: 14 06. 2023, 23:32
Actualizat: 15 06. 2023, 00:28
Sursa foto: ProSport

Dorin Șerdean, fostul acționar majoritar al clubului Dinamo București, a fost arestat preventiv, ca urmare a unei decizii a Tribunalului București.

Acesta este acuzat că ar fi emis în fals scrisori de garanție.

Procurorii EPPO au efectuat, de altfel, percheziții în luna mai în România și Franța în acest caz, așa cum GÂNDUL a arătat la acea vreme.

El a fost arestat la solicitarea Parchetului European, existând o serie de acuzații cu privire la fraudă cu fonduri europene.

„Dorin Șerdean, fostul președinte al Dinamo, a fost arestat preventiv de Tribunalul București, la solicitarea Parchetului European. Acuzațiile sunt legate de scrisori de garanție emise in fals”, a anunțat jurnalistul Ionela Arcanu.

Potrivit surselor GÂNDUL, s-a ajuns în situația în care atunci când un câștigător de proiect nu îl putea finaliza conform acordului, instituțiile abilitate se îndreptau inutil către instituțiile financiare care giraseră acest proiect. În acel moment, se constata doar că aceste instituții nu sunt solvabile conform scrisorilor de garanție oferite.

Sursele explică faptul că la desemnarea câștigătorului unui proiect cu fonduri europene este obligatoriu ca persoana care câștigă să fie susținută de o instituție financiară care să garanteze prin astfel de scrisori că va prelua proiectul în cazul în care câștigătorul nu îl poate duce până la capăt. De altfel, aceasta reprezintă o condiție obligatorie pentru unda verde a dosarului pentru respectivul proiect.

Cine este Dorin Șerdean

Șerdean a fost acționarul majoritar al „roș-albilor” până la finalul lunii februarie, când a cedat pachetul său către compania Red & White, care a achiziționat la vremea respectivă 81% din acțiunile clubului, informează ProSport.

Omul de afaceri a apărut pentru prima dată în peisaj la Dinamo în vara anului 2020, când a intermediat vânzarea clubului deținut pe atunci de Ionuț Negoiță către spaniolul Pablo Cortacero. Ulterior, în primăvara lui 2022, Cortacero i-a cedat acțiunile sale lui Șerdean.

Acum, fostul acționar majoritar al „roș-albilor” a fost arestat preventiv de Tribunalul București, la solicitarea Parchetului European, suspectat că ar fi emis în fals scrisori de garanție. Până la ora redactării acestui articol, nu se știe dacă acuzațiile care i se aduc lui Șerdean au sau nu legătură cu activitatea sa la Dinamo.

Cum funcționa schema infracțională

În cazul proiectelor care beneficiază de finanţare europeană, câştigătorul contractului finanţat de UE trebuie să prezinte o scrisoare de garanţie de bună execuţie, emisă de o instituţie financiară care se angajează să plătească anumite sume de bani (valoarea garanţiei), în cazul în care serviciile nu sunt executate corespunzător. În plus, în cazul în care beneficiarul fondurilor primeşte un avans, acesta trebuie să prezinte, de asemenea, o scrisoare de garanţie către autoritatea contractantă, care să asigure recuperarea avansului.

Suspecţii ar fi emis scrisori de garanţie în numele unor entităţi financiare fictive sau cu resurse financiare fictive. În schimbul emiterii scrisorilor de garanţie, se presupune că suspecţii au încasat sume mari de bani, pe care le-au folosit în interes propriu.

În cazul în care un contractant nu îşi îndeplinea obligaţiile contractuale, autorităţile contractante nu puteau executa aceste scrisori de garanţie, deoarece entităţile emitente nu dispuneau de resursele financiare necesare.

Alte entități financiare similare care ar fi operat din Spania, Cehia și Lituania, ar fi emis autorităților din România scrisori de garanție similare, deși acestea nu aveau capitalul necesar sau dreptul de a emite astfel de scrisori.