BREAKING NEWS | Eduard Hellvig, directorul SRI, a anunțat că își încheie mandatul! LIVE TEXT: ”Este sănătos pentru democrație!” / ”Pietrificarea în funcţie nu este bună”
Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că își încheie mandatul în fruntea SRI! Anunțul de renunțare la șefia SRI, după 100 de luni de la preluarea conducerii, a fost făcut, luni, în timpul unei declarații de presă susținute chiar la sediul central instituției.
Eduard Hellvig a preluat conducerea SRI în data de 2 martie 2015 și, cu doar câteva minute în urmă, a anunțat că renunță la funcția de director al instituției, acesta fiind un gest de ”sănătate democratică”.
În ultima declarația făcută în calitate de director al SRI, Eduard Hellvig a dat semnalul că mandatele șefilor serviciilor secrete ar trebui să fie limitate în timp și a subliniat că ”pietrificarea în funcție nu este bună”. De altfel, directorul SRI a ținut să puncteze că și-a îndeplinit toate obiectivele și că nu a mai găsit niciun motiv rațional să rămână în funcție. Eduard Hellvig se retrage, astfel, după cel mai lung mandat de director al SRI.
CITIȚI AICI DECLARAȚIA LUI EDUARD HELLVIG ȘI AFLAȚI MOTIVUL RENUNȚĂRII LA ȘEFIA SRI!
Eduard Hellvig, despre SRI:
- SRI a transmis în 23 iunie raportul de activitate pe anul 2022 către Comisia de control.
- Raportul prezintă inclusiv instrumente pentru ca SRI să devină mai adaptabil realităților actuale.
- Documentul detaliază finalizarea cu succes a două proiecte majore, Regio și Centrio.
- Regio a început în 2017 și a avut ca obiectiv reorganizarea regională a instituției. Nu mai avem azi 41 de instituții în miniatură. Avem un lanț de comandă scurtat, cu o flexibilitate accentuată.
- Este important ca societatea și cetățenii să știe că SRI s-a transformat major.
- Suntem la finalul unui proces foarte important de reconfigurare a SRI.
- SRI – instituție suplă și debirocratizată.
- Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele.
- E un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp.
Președintele Klaus Iohannis va face o nouă propunere pentru șefia Serviciului de Informații și, până atunci, interimatul este asigurat de prim-adjunctul directorului SRI.
”Directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia” – Art 24 din Legea 14/1992.
Eduard Hellvig, cel de-al cincelea director al SRI
Prin Hotărârea nr. 15 a Parlamentului României, Eduard Hellvig a devenit cel de-al cincilea director al Serviciului Român de Informații, la data de 2 martie 2015, după demisia lui George Maior.
- Eduard Hellvig a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1997
- A obținut titlul științific de doctor în științe politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2009).
- Și-a consolidat profilul academic în domeniul studiilor de securitate, urmând cursurile Colegiului Național de Apărare al Universității Naționale de Apărare „Carol I“ (2005-2006) și Programul pe probleme de terorism și studii de securitate (PTSS) organizat de Centrul European de Studii de Securitate „George C. Marshall“ din Garmisch-Partenkirchen, Germania (2006).
În legislatura 2004-2008, Eduard Hellvig a fost deputat în Parlamentul României, calitate în care a deținut funcția de secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (oct 2005 – sept 2008) și de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (subcomisia pentru securitate).
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Eduard Hellvig a devenit unul dintre primii europarlamentari ai României – 1 ianuarie – 9 dec 2007.
”Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins. Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit”
Eduard Hellvig – octombrie 2022
În luna martie, Eduard Hellvig s-a întâlnit cu directorii CIA și DNI
În luna martie acestuia an, Eduard Hellvig – director al Serviciului Român de Informații la acea vreme – a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, însoțit de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu.
Directorul și prim-adjunctul SRI au avut, atunci, o serie de întâlniri cu oficiali americani din domeniul informațiilor, respectiv Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA (DNI), precum și cu William J. Burns, directorul Agenției Centrale de Informații (CIA).
Principalele teme de pe agenda convorbirilor au privit situația de securitate regională și globală în contextul actual, cât și dinamica situației operative, se arată într-un comunicat al SRI. În cadrul discuțiilor a fost punctate importanța cooperării și schimbului de informații dintre SRI și serviciile din SUA, rezultatele obținute precum și modalitățile de continuare a parteneriatului strategic în domeniile analizate. (alte detalii AICI)
”SRI s-a aflat printre vocile care au avertizat în avans, în format aliat, asupra pericolului rus, la fel ca alți parteneri din regiune (…) Ne concentrăm nu doar asupra prezentului, ci și asupra detectării provocărilor care abia se conturează în planul securității și care vor fi perceptibile în anii următori”
Eduard Hellvig – martie 2023 (33 de ani de la înființarea SRI)
Eduard Hellvig, despre cele trei mari avantaje ale României
În luna actombrie a anului 2022, într-un discurs ținut la Universitatea Babeș-Bolyai, Eduard Hellvig a declarant că, din punctul de vedere al oficialilor și al specialiștilor din străinătate, România se bucură de trei avantaje principale, iar aceste avantaje sunt, de fapt, rezultatul muncii românilor.
”Pe mine m-a ajutat mult să privesc România și din perspectiva străinilor cu care am discutat atât în anii în care o reprezentam ca europarlamentar, cât mai ales în acești 8 ani ca director al SRI. Iar România din perspectiva oficialilor sau analiștilor străini se bucură de 3 mari avantaje – stabilitate, oportunități și dinamism.
Dinamismul este al oamenilor, al românilor care creează, muncesc, inventează soluții acolo unde nu există căi deschise. Dinamismul este al vostru, cei care aveți puterea să transformați cum vreți această realitate, într-o măsură mai mare decât toate generațiile de până acum”, spunea șeful SRI. (mai multe informații AICI)
Eduard Hellvig: ”Fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989”
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a transmis care au fost bazele deciziei sale de a desecretiza și a publica, în format electronic, pe site-ul insituției, dosarele legate de evenimentele din 1989 aflate în custodia SRI:
”În 2015, primul an al mandatului meu, le transmiteam ofițerilor SRI faptul că este obligatoriu ca cei care vin să slujească această națiune trebuie să înțeleagă cât de greu s-au câștigat libertatea și democrația. Pentru noi ca organizație și pentru mine ca director al ei în ultimii aproape opt ani, căutarea nu s-a oprit nicio clipă. Pentru că eu cred în continuare, cu tărie, în valoarea memoriei colective, peste generații”, a transmis șeful SRI. (informații detaliate AICI)