Frații Tate, plasați sub control judiciar. NU AU VOIE să poarte arme, să plece din București și Ilfov și nici să ia legătura cu complicele lor

Publicat: 04 08. 2023, 12:21
Actualizat: 04 08. 2023, 17:56

Frații Andrew și Tristan Tate au fost plasați sub control judiciar, după ce, timp de zece luni, au fost în arest preventiv, respectiv în arest la domiciliu.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel București și este definitivă.

„Înlocuiește măsura arestului la domiciliu a inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de la 04 august 2023 până la 02 octombrie 2023, inclusiv.

În temeiul art.215 alin.1 Cod de procedură penală, inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela trebuie să respecte următoarele obligaţii:

  • să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
  • să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
  • să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, respectiv secţia de poliţie din circumscripţia teritorială a locuinţelor inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
  • să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
  • inculpatele Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela să nu se apropie una de cealaltă şi nici de inculpaţii Tate III Emory Andrew şi Tate Tristian, aceşti din urmă inculpaţi pot să se apropie între ei dar nu se pot apropia de coinculpatele Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela
  • să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă;
  • să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme”, se a arată în decizia Curții de Apel București.

Frații Tate și complicele lor, trimiși în judecată

Andrew Tate și fratele său, Tristan, alături de cele două complice ale lor, au fost trimiși în judecată în România pentru acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol și instigare la lovire.

„În cauză s-a reținut că, la începutul anului 2021, cei patru inculpaţi au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”, potrivit DIICOT.

Persoanele vătămate au fost recrutate de frații Tate, spun procurorii DIICOT, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Citește mai mult…