Prima pagină » Actualitate » Bărbat de 46 de ani, reținut după ce a făcut RAVAGII prin București: A spart geamurile unui tramvai, ale unui apartament și ale două magazine

Bărbat de 46 de ani, reținut după ce a făcut RAVAGII prin București: A spart geamurile unui tramvai, ale unui apartament și ale două magazine

Bărbat de 46 de ani, reținut după ce a făcut RAVAGII prin București: A spart geamurile unui tramvai, ale unui apartament și ale două magazine

Un bărbat din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, după o percheziţie la el acasă, într-un dosar în care este acuzat că a folosit un pistol şi o praştie pentru a sparge geamurile unui tramvai, ale unui apartament şi ale două magazine.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 4 Poliție au percheziționat casa individului agresiv, suspectat de distrugere în formă continuată.

„În fapt, la data de 27 decembrie 2023, Secția 4 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că două persoane ar fi tras cu un pistol tip airsoft într-un tramvai aflat pe un pasaj din Sectorul 1.

Ulterior, la data de 14 ianuarie 2024, aceeași subunitate înregistra plângerea reprezentantului unei societăți de transport în comun, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.00, prin aruncarea din exterior a unui obiect contondent în tramvai, ar fi fost distrus geamul unei uși batante, în timp ce tramvaiul era oprit într-o stație din sectorul menționat.

De asemenea, câteva ore mai târziu, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu domiciliul în Sectorul 1, cu privire la faptul că, în jurul orei 22.30, i-ar fi fost distrus un geam al balconului”, conform Poliției Capitalei.

Principalul suspect este un bărbat de 46 de ani

La acel moment, în urma verificărilor efectuate de către politiști, s-a mai constatat distrugerea geamurilor a două magazine, unul situat la parterul blocului respectiv, iar un altul situat la parterul unui bloc din proximitate, acestea prezentând orificii și mai multe fisuri.

„Din cercetări, s-a stabilit că toate faptele ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

În vederea probării activității infracționale a bănuitului, la data de 25 ianuarie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate mai multe obiecte pe care acesta le-ar fi folosit la comiterea faptelor.

Bărbatul a fost depistat și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, menționează oamenii legii.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în formă continuată.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și