Bucureștenii vor avea REFERENDUM, odată cu primul tur al PREZIDENȚIALELOR/În urma ședinței, pe buletinul de VOT, vor fi trei întrebări

Publicat: 21 10. 2024, 13:22
Actualizat: 21 10. 2024, 13:27

În urma ședinței Consiliului General al Municipiului București, majoritatea s-a pronunțat și pe cele două amendamente propuse de primarul general, Nicușor Dan, precum și de grupul PSD. Tema ședinței de luni a fost legată de votul oportunității organizării unui referendum local în ziua în care va avea loc şi primul tur al alegerilor prezidenţiale; 24 noiembrie. Cele două îmtrebări de pe buletinul de vot vor fi: 1.„Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?” și „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. Proiectul a fost votat, împreună c cele două amendamente. 

Pe 24 noiembrie, bucureștenii vor trebui să voteze cu „Da” sau „Nu” la trei dintre întrebările pe care Referendumul aprobat în ședința de luni le va supune atenției acestora. Astfel, primele două au fost propuse de primarul general Nicușor Dan, iar cea de-a treia a venit la propunerea consilierilor PSD, printr-un amendament, care a trecut cu 45 de voturi „pentru”, trei abţineri şi un vot „împotrivă”. Cea din urmă se referă la combaterea consumului de droguri în școli.

Astfel, locuitorii rezidenți ai Capitalei vor avea de răspuns cu „Da” sau „Nu” la următoarele întrebări:

 „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”

„Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”

„Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”

Amendamentul primarului general, Nicușor Dan, a fost adoptat cu 45 „pentru” și 2 „împotrivă”, 0 abtineri, iar amendamentul PSD, cu 45 „pentru”, 1 „împotrivă” și 3 abțineri, iar proiectul consolidat de organizare a Referendumului a fost adoptat cu 47 voturi „pentru”, 0 abțineri și 2 voturi „împotrivă”.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Consiliul General al Capitalei decide dacă REFERENDUMUL propus de Nicușor Dan va fi organizat odată cu alegerile prezidențiale

Consilierii PSD București au depus un proiect pentru adăugarea unei întrebări la referendumul lui Nicușor Dan