VIDEO Budăi: De voucherele de 50 de euro vor beneficia peste 2,3 milioane de români. Pensionari, persoane cu handicap, familii vulnerabile și persoane fără adăpost
This browser does not support the video element.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, la România TV, că cei peste 2,3 milioane de români care se încadrează în categoria populației vulnerabile vor beneficia de voucherele în valoare de 250 de lei care vor fi acordate o dată la două luni. De acest pachet de sprijin vor beneficia atât pensionarii care au venituri de până la 1.500 de lei net, cât și persoanele cu handicap și familiile vulnerabile.
„Astăzi am aprobat un alt măsură din pachetul Ajutor pentru „Sprijin pentru România” și anume ordonanța de urgență pentru acordarea de sprijin material persoanelor aflate în situații de risc material sau risc de sărăcie și aici vorbim de pensionarii din sistemul public de pensii, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei. Sunt peste 2,3 milioane de români în această situație”, a declarat Marius Budăi.
Ministrul a precizat că pe lângă pensionarii care au venituri sub 1.500 de lei, de aceste vouchere vor beneficia și persoanele cu handicap și familiile care au venituri mici.
„Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei și avem un număr estimat de 400.000 de persoane.
Familiile vulnerabile vor beneficia de voucherele de 50 de euro
Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare de fiecare membru al familiei sunt mai mici sau egale cu 600 de lei, familiile monoparentale și ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale cu 600 de lei. Familiile care au stabilit acel venit minim garantat și persoanele fără adăpost. Toate aceste persoane vor primi acest sprijin până la 31 decembrie 2022″, a spus Budăi.
Întrebat care este sursa fondurilor pentru aceste măsuri sociale, ministrul Muncii a răspuns: „Va fi 50% din bugetul UE și 50% din bugetul de stat”.
Voucherele vor avea o valoare de 250 de lei și vor fi alimentate o dată la două luni. De asemenea, este posibil ca procesul de distribuire a acestor carduri să necesite un timp mai mare până ajung efectiv la beneficiari, dar ministrul dă asigurări că toți vor primi banii chiar dacă se depășește luna iunie.
„Această măsura va fi acordată prin sub forma de tichete sociale pe suport electronic și vor fi distribuite către cetățeni și pe măsură ce aceștia vor primi aceste carduri vor fi alimentați cu suma de 250 de lei o dată la două luni. Este o situație care se va întinde pe toata luna iunie. Este un număr foarte mare de carduri care trebuie inscripționate, tipărite și distribuite dau situația ipotetică pe care nu ne-o dorim. Dacă o persoană nu primește cardul în luna iunie, dar îl primește în iulie – asta nu înseamnă că acea persoană nu va beneficia de suma din luna iunie”, a spus el.
Întrebat cum vor putea verifica oamenii suma disponibilă pe card, Marius Budăi a spus: „Când vine tichetul, beneficiarii vor primi și o informare că s-a alimentat cardul”.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că Guvernul va aproba, printr-o ordonanţă de urgenţă, acordarea de vouchere cetăţenilor vulnerabili. Banii vor fi folosiți pentru procurarea alimentelor sau pentru o masă caldă, precizând că măsura vine în sprijinul a trei milioane de persoane.
Premierul a precizat că măsura face parte din pachetul economico-social „Sprijin pentru România”.
„Astăzi, pe ordinea de zi avem două ordonanţe deosebit de importante pentru programul nostru guvernamental. Ambele fac parte din reglementările pe care şi le-a asumat Guvernul pentru punerea în aplicarea a programului «Sprijin pentru România» şi în felul acesta reuşim să conturăm întreg setul de măsuri pentru ca pachetul să devină funcţional”, a declarat Nicolae Ciucă.