Budăi, despre creşterea punctului de pensie: Într-o zi, două voi duce în coaliţie două propuneri pentru noua lege a pensiilor
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că într-o zi sau două va merge în coaliție cu două propuneri pentru noua lege a pensiilor, precizând că nu vrea să avanseze o dată de la care pensiile ar putea crește sau suma cu care s-ar putea majora și apoi să nu poată fi dus la îndeplinire acest obiectiv.
Marius Budăi a fost întrebat, duminică, la Prima News, când s-ar întrezări o creștere a punctului de pensie.
„Lucrăm în acest moment şi într-o zi, două voi duce în coaliţie două propuneri pentru noua lege a pensiilor. Asta este foarte important, plecând de la analiza pe Legea 127, lucrăm la programul de guvernare. Mi s-a adresat această întrebare de foarte multe ori. Nu o evit însă, din respect pentru seniorii României, nu o să avanseze vreo dată pentru că nu vreau să avanseze o dată sau o sumă care să vină şi să aducă o speranţă părinţilor şi bunicilor noştri şi ulterior să n-o îndeplinim. Şi de altfel, ştiţi că am mai anunţat creşteri de pensii şi colegii mei mi-au cerut demisia. Din coaliţie. De fapt, mi-au cerut demisia şi când vream să negociez PNRR, când le spuneam că sunt prostii. În fine, sunt amintiri mai puţin plăcute dintr-o viaţă politică”, a afirmat Budăi.
Întrebat dacă 2023 ar putea aduce ceva în plus la pensie, ministrul Muncii a spus: “Să implementăm ce avem, să creăm acele măsuri, să colectăm banii, să avem de implementat ce avem, că avem măsuri bune, foarte bune chiar”.
„Poate aşa conştientizăm că nu sunt suficiente, dar sunt măsuri bune acele măsuri din pachetul de sprijin pentru România, să fim foarte atenţi la evoluţie, atât din punct de vedere macroeconomic, dar şi la puterea de cumpărare şi să luăm deciziile ca atare şi consider că demnitatea de demnitar îţi impune să vorbeşti atunci când ai măsura gata şi să vorbeşti şi să o şi implementezi”, a completat ministrul Marius Budăi, potrivit news.ro.