Prima pagină » Actualitate » Bulgaria relaxează regulile de intrare în țară de la 1 mai, pentru a atrage turiștii

Bulgaria relaxează regulile de intrare în țară de la 1 mai, pentru a atrage turiștii

Bulgaria relaxează regulile de intrare în țară de la 1 mai, pentru a atrage turiștii

Noi reguli pentru românii care vor să meargă în vacanţă în Bulgaria. De la 1 mai, intrarea în Bulgaria va fi permisă în trei moduri – cu un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, cu un test PCR sau antigen negativ, cu un document care atestă istoricul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, cu până la 6 luni de la data intrării în ţară.

Ministrul demisionar al Sănătăţii, dr. Kostadin Anghelov a comunicat informaţia, transmite Reuters.

„Încercăm să luăm măsuri similare cu ţările noastre vecine şi aproape aceleaşi pe care Comisia Europeană le va introduce probabil pentru întreaga UE la sfârşitul lunii mai, printr-o reglementare obligatorie”, a declarat şeful Inspectoratului de Stat pentru Sănătate, dr.Anghel Kuncev

„Sperăm că în această vară compatrioţii noştri vor prefera din nou staţiunile şi locurile de recreere de pe litoralul bulgar al Mării Negre, în locul vacanţelor externe”, a declarat ministrul Turismului din Bulgaria, Mariana Nikolova.

Măsurile pe care Bulgaria le va implementa

Bulgaria dorește să impună măsuri asemănătoare cu cele anunțate deja de țările vecine, mai exact Grecia, dar și aproape de cele pe care le va recomanda UE. Până la finalul lunii aprilie, vor fi anunțate și măsurile de organizare a excursiilor turistice.

În perioada Paștelui, va fi permisă participarea la biserică, dar oamenii vor trebui să poarte mască (cu excepția preoților). Bisericele vor asigura dezinfectant la intrare, suprafețele comune vor trebui dezinfectate mereu, incintele bine aerisite.

Potrivit ministerului, în ultima zi, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în Bulgaria a ajuns la 394.594 de persoane.

Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul turiştilor din străinătate, consideraţi esenţiali pentru industrie, a scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi.

Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din produsul intern brut al ţării.

Grecia renunță la carantina obligatorie pentru turiştii din UE şi din alte cinci ţări

Turiştii români care vor merge în Grecia nu vor mai intra obligatoriu în carantină. Aviaţia civilă elenă a anunţat luni ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt „rezidenţi permanenţi din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Schengen, Marea Britanie, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratele Arabe Unite”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?