Prima pagină » Actualitate » Bulgaria RIDICĂ interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene. „Este nevoie de garantarea securității alimentare la scară mondială”

Bulgaria RIDICĂ interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene. „Este nevoie de garantarea securității alimentare la scară mondială”

Bulgaria RIDICĂ interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene. „Este nevoie de garantarea securității alimentare la scară mondială”

Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia de a importa cereale ucrainene după 15 septembrie, data la care expiră aceasta.

Conform unei rezoluţii adoptate de Parlamentul bulgar cu o largă majoritate (124 de voturi din totalul celor 197 de deputaţi prezenţi), la iniţiativa guvernului proeuropean al Bulgariei, Sofia „nu susţine” o extindere a restricţiilor,

În cadrul textului este invocată „solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a „garanta securitatea alimentară la scară mondială”.

În aprilie, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – să interzică vânzarea de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina pe teritoriul lor, cu condiţia ca aceste state să nu împiedice tranzitul de cereale ucrainene către alte ţări, aceasta pentru a-şi proteja agricultorii, care atribuie acestor importuri din Ucraina scăderea preţurilor de pe pieţele locale.

În urma declanşării ofensivei ruse şi a închiderii de căi maritime pe Marea Neagră, aceste ţări s-au văzut în situaţia de a avea cereale la preţuri scăzute venite din Ucraina, rămase blocate pe teritoriul lor din cauza unor probleme logistice, în loc să ajungă în Africa şi Orientul Mijlociu.

Polonia a anunţat deja că ea va prelungi unilateral interdicţia, iar Ungaria a atenţionat că va face la fel, dacă Bruxelles-ul va decide să nu extindă restricţiile. La rândul său, România a făcut cunoscut că ea se va conforma deciziei Comisiei Europene, conform Agerpres.

Zelenski a salutat joi decizia Bulgariei

Spre deosebire de țările vecine, Bulgaria nu are mari producători de ulei de floarea soarelui care se plâng, de la punerea în aplicare a acestui embargo, de o penurie gravă de cereale şi de preţuri ridicate.

Aceşti producători au salutat „triumful raţiunii”, în timp ce agricultorii care nu văd cu ochi buni concurenţa ucraineană, dimpotrivă, au denunţat această decizie.

Guvernul de la Sofia a apreciat că este necesar să fie „stimulată concurenţa pe piaţă”, pentru a ţine în frâu inflaţia alimentară, a explicat miercuri prim-ministrul Nikolai Denkov.

Sofia va cere de asemenea Bruxelles-ului ajutoare „pentru ameliorarea infrastructurilor sale rutiere şi feroviare, în vederea accelerării transportului de mărfuri ucrainene către ţări terţe”.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat joi decizia Bulgariei de a nu mai prelungi această interdicţie.

Sursa foto: Profimedia

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile