Bătrâna cu piciorul amputat, umilită în spitalul din Craiova, a murit
O bunică de 84 de ani, cu un picior abia amputat, a fost umilită zilele trecute de infirmierele de la Spitalul Craiova.
Nepoata femeii a făcut toul public, însă, la o zi după ce a povestit presei ce s-a întâmplat, familia a fost anunțată de cadrele medicale că bătrâna a încetat din viață. ”Mama a fost la ea cu o zi înainte. Au vorbit, au povestit. Nu părea o evoluție mai rea. Nu știm ce s-a întâmplat. A făcut stop cardio-respirator, asta ni s-a spus”, a declarat Loredana Nicola, nepoata femeii.
Aceasta a mai spus că nu crede că cineva va plăti pentru felul în care a fost tratată bunica sa în ultimele zile de viață. ”Spuneau că ele nu sunt plătite să o care în spate, că nu scrie asta în fișa postului. Am făcut public totul cu speranța că alți pacienți nu vor mai trece prin ce a trecut bunica mea, dar nu cred că se va întâmpla asta, nu cred că cineva va plăti pentru comportamentul inuman“, a mai spus nepoata bătrânei decedate, potrivit Adevărul.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a anunțat că a declanșat o anchetă internă, iar cazul a fost preluat de Comisia de Disciplină.
Bătrâna cu piciorul amputat, umilită în spitalul din Craiova, a murit. ”I-au zis de mai multe ori: Nu suntem plătite să vă cărăm în spate!”
Constantina Gîngioveanu, din localitatea Bratovoiești, județul Dolj, a fost internată la Spitalul de urgență din Craiova, Secția Chirurgie II, pe data de 7 noiembrie. Atunci a și fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma căreia i s-a amputat un picior. Însă, atunci când medicul curant a cerut ca pacientei sa i se facă un EKG, trei zile după operație, bătrâna ar fi fost umilită de personalul medical.
”Bunica ne-a spus că au fost două infirmiere. Au urcat-o pe o targă și când au ajuns în locul unde trebuia să i se facă EKG-ul, i-au spus să coboare singură. Bunica a zis că nu poate, ele i-au zis să stea într-un picior. Că trebuie să facă un efort, că ele nu sunt obligate să ridice 100 de kilograme, că în fișa postului nu scrie asta. I-au zis de mai multe ori: Nu suntem plătite să vă cărăm în spate! Luată peste picior, jignită, bunica a încercat să se dea singură jos și a căzut pe ciment. Atunci infirmierele au chemat pe cineva, am înțeles ulterior că un medic rezident a sărit în ajutorul bunicii și au ridicat-o. Apoi, infirmierele au smucit-o, exact așa a zis bunica, și au azvârlit-o în pat”, declarat Loredana Nicola în urmă cu câteva zile.
Nu este primul caz care ridică semne de întrebare în Spitalul Craiova
La începutul lunii noiembrie, mai multe cadre medicale au fost acuzate de malpraxis după ce o bătrână în vârstă de 80 de ani a murit la scurt timp după ce a fost internată în spitalul Craiova.
Din informaţiile furnizate de fiica victimei, bătrâna ar fi ajuns în stare gravă la urgenţe după ce i-ar fi crescut foarte mult tensiunea. Cu toate că medicii i-au recomandat o examinare la un computer tomograf, analiză nu a avut loc la timp, iar acest lucru ar fi dus la moartea pacientei.