CADAVRUL unui român a fost găsit într-un râu din Spania. Anchetatorii au oferit primele informații despre acest caz
Trupul neînsuflețit al unui bărbat de origine română, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit pe 14 iunie în Spania, în râul Jerte, din localitatea Navaconcejo. Autoritățile au dezvăluit că trupul românului nu prezenta urme de violență, dar cauza morții nu a fost încă nedeterminată.
„Bărbatul de naționalitate română nu prezintă semne evidente de violență pe corp”, au declarat autoritățile, citate de presa spaniolă.
Descoperirea a creat panică în rândul locuitorilor din zonă, iar autoritățile încearcă să rezolve cât mai repede cazul, pentru a aduce liniștea și siguranța în regiune. Investigația este încă în desfășurare, iar până acum nu au fost făcute publice informații despre identitatea bărbatului sau despre caz.
Polițiștii au deschis o anchetă, urmând să stabilească circumstanțele și cauzele exacte care au determinat moartea românului, potrivit stiridiaspora.ro. De altfel, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Caceres, unde medicii legiști vor efectua necropsia.