Cadrele medicale vor protesta joi în fața Parlamentului! „Acțiunea va fi una care condamnă total indiferența și inconștiența autorităților”
Cadrele medicale reprezentate de Federația Sanitas vor protesta joi, din nou, în stradă, de această dată în fața Parlamentului, într-un miting numit „Manifest pentru viață”.
Federația Sanitas anunță că mâine (joi), 19 noiembrie 2020, ora 11.00 , se va afla în fața Parlamentului României, la intrarea Izvor, „într-o acțiune a tăcerii, a doliului, a respectului față de toate victimele de până acum ale sistemului sanitar românesc în paragină, fie că sunt pacienți ce nu au mai putut fi salvați, fie că sunt salariați din sistem care au pierdut lupta pentru supraviețuire!”.
„Va fi o reacție publică de nemulțumire totală față de lipsa unei strategii naționale reale și coerente de reformare a sistemului de sănătate”
„Acțiunea va fi una care condamnă total indiferența și inconștiența autorităților care sunt responsabile de managementul instituțiilor de sănătate din România ultimilor 30 de ani. Va fi o reacție publică de nemulțumire totală față de lipsa unei strategii naționale reale și coerente de reformare a sistemului de sănătate.
Continuând protestul nostru intitulat MANIFEST PENTRU VIAȚĂ, Federația SANITAS dorește să atragă atenția tuturor partidelor politice că este timpul să își lase deoparte culoarea politică și într-un ultim efort să își așeze specialiștii la aceeași masă pentru a reda populației acestei țări dreptul constituțional la ocrotirea sănătății într-un sistem sanitar public la standarde europene!
Cadrele medicale au pichetat Guvernul acum 2 săptămâni
Acest lucru înseamnă infrastructură modernă, specialiști bine pregătiți și corect retribuiți și management competent la toate nivelurile” a anunțat miercuri Federația Sanitas.
În urmă cu 2 săptămâni, cadrele medicale au pichetat Guvernul întrucât lucrătorii din domeniul sănătății sunt epuizați și nemulțumiți de „strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali”.