Călătorii care merg cu trenul la Aeroportul Otopeni pot plăti cu cardul. Cât costă biletul și cum se achită

Publicat: 20 08. 2021, 16:05
Actualizat: 20 08. 2021, 17:06
Sursa foto: Shutterstock

Călătorii care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni vor putea să achite tariful pentru călătorie cu cardul bancar în patru dintre trenuri, începând de luni, 23 august.

Astfel, cele patru trenuri vor dispune de câte două validatoare, prin care oricine va avea posibilitatea de a achita călătoria contactless, prin cardurile VISA sau Mastercard, indiferent de banca emitentă.

Soluția, dezvoltată de BCR, permite ca pe dispozitivele din tren să poată fi efectuate plăți atât cu cardul bancar, dar și cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar.

În acest moment, dispozitivele permit achiziționarea a doua tipuri de bilete: bilet pentru adulți (plătit de călătorii care au vârsta peste 10 ani), cu un cost de 4 lei și bilet pentru copii (cu vârsta între 5 și 10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani), cu un cost de 2 lei. Călătorii nu plătesc niciun comision pentru achitarea contactless a călătoriei în tren, a anunțat, vineri, BCR și CFR Călători, într-un comunicat.

Călătoriile spre Otopeni, plătite cu cardul

În fiecare tren sunt instalate două dispozitive care permit plata contactless, iar modul de utilizare este foarte simplu și intuitiv.

  • Călătorii trebuie să apese tasta din stânga pentru activarea terminalului și apoi să apropie orice card bancar/ceas/telefon contactless pentru a face plata, urmând să primească biletul tipărit.
  • În cazul unui călător care dorește să achiziționeze mai multe bilete sau să aleagă un bilet de copil, atunci este apăsată tasta din dreapta și ulterior se confirmă prin apăsarea tastei din stânga, după care este apropiat cardul pentru plată.
  • Pentru fiecare plată dispozitivul eliberează un bilet, pe care sunt imprimate informațiile de călătorie.
  • În următoarele săptămâni, tichetul va fi disponibil bilingv, în română și engleză.

Călătoriile spre Otopeni, plătite cu cardul

Românii au adoptat rapid plățile contactless în transportul public. Peste 25 milioane de astfel de tranzacții s-au înregistrat, în ultimii trei ani, iar acum au loc, în medie, peste 2,4 milioane de tranzacții pe lună, într-un trend accelerat de creștere a utilizării, în contextul pandemiei.

Călătoriile spre Otopeni, plătite cu cardul

Acest sistem de plată a fost introdus în mijloacele de transport public din București, Sibiu, Oradea, Cluj, Iași, Buzău, Timișoara, Reșița, Ploiești, Pitești, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Sighișoara, Craiova, Arad și Botoșani.

Începând din martie 2020, acest sistem de plată este și în toate stațiile de metrou din București, fiind permisă plata cu orice card bancar contactless la toate porțile de acces. Din luna mai 2020, soluția de plată a fost implementată și în mijloacele de transport ale STB, astfel că la acest moment, în toate mijloacele de transport tip Otokar și Mercedes Hybrid călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless.