Căldura sufocantă continuă în România. Cod portocaliu de caniculă în aproape întreaga țară
Căldura sufocantă continuă în România. Pentru astăzi, meteorologii au emis cod portocaliu de temperaturi extreme în zone extinse.
Așadar, luni (28 august), valul de căldură se va menține. În estul Transilvaniei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 21 de grade.
Începând de marți (29 august) valul de căldură se va retrage spre jumătatea estică.
Cod portocaliu
Luni (28 august), în Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, sudul Olteniei și al Munteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.