Calendar ortodox ianuarie 2025. Ce sărbători de cruce ROȘIE sunt în prima lună din 2025

Publicat: 23 12. 2024, 14:12
Calendar ortodox ianuarie 2025, sursa foto: Envato

Ce sărbători de cruce roșie sunt în ianuarie 2025. Creștinii le respectă și țin cont tradițiile transmise din bătrâni. Luna ianuarie a anului 2025 este bogată în sărbători cu cruce roșie. Creștinii țin cont de ele, dar și de învățăturile bătrânilor. În aceste zile, de obicei sunt lăsate la o parte treburile casnice.

Luna ianuarie reprezintă un moment special în calendarul creștin-ortodox din România. Luna este marcată de o serie de sărbători cu o semnificație spiritual profundă. Perioada continua atmosfera festivă a finalului de an și aduce în prim-plan tradiții și obiceiuri străvechi.

Chiar pe 1 ianuarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare. Acesta a trait între 330-379 d. Hr. El s-a remarcat prin apărarea dogmei referitoare la dumnezeirea Sfântului Duh, luptând împotriva celor care o contestau.

Sprijinindu-se pe învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, acesta a demonstrat că Duhul Sfânt este aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul. În plus, acesta a elaborate reguli monahale riguroase, subliniind în același timp importanța familiei și a căsătoriei în viața creștină.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este oficiată în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an. Aceasta are loc în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia și Sâmbăta Mare, în ajun de Crăciun și al Bobotezei, precum și pe 1 ianuarie, ziua în care este prăznuit Sfântul Vasile. Fiecare slujbă reprezintă un moment de profundă spiritualitate pentru credincioși.

Apoi, pe 6 și 7 ianuarie 2025, sunt alte dăuă sărbători de cruce roșie: Bobotează și Sfântul Ioan Botezătorul. Boboteaza marchează botezul lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul, în apele râului Iordan. Sărbătaorea semnifică și finalul celor 12 zile de Sărbători de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. Este, de asemenea, un moment de mare însemnătate sprirituală pentru credincioși.

În aceste zile, tradițiile diferă în funcție de regiune. Fetele pun busuioc sub pernă, pentru a-și visa uristul, iar de Bobotează bărbații se întrec înot pentru a recupera crucea aruncată în apă de un preot.

La data de 30 ianuarie, Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Acești mari învățători sunt cunoscuți drept „Protectorii învățământului teologic”, datorită contribuțiilor la dezvoltarea și apărarea doctrinei creștine.

Fiecare dintre ei este prăznuit și în zile separate, dar sărbătoarea comună subliniază unitatea și importanța lucrării lor pentru Biserică și educația teologică. Ziua este un prilej de reflecție asupra moștenirii spirituale și intelectuale pe care au lăsat-o pentru generațiile următoare.

CITEȘTE ȘI: