Călin GEORGESCU: Decizia AEP de a sesiza Parchetul este un demers firesc. Suntem transparenți și deschiși colaborării, respectând întotdeauna legea

Publicat: 28 11. 2024, 14:29
Actualizat: 28 11. 2024, 14:31
Foto: Facebook / Călin Georgescu

Călin Georgescu a declarat joi, pe grupul de presă, că respectă decizia Autorității Electorale Permanente (AEP) de a sesiza Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei sale electorale, subliniind importanța respectării legii și a transparenței

Întrebat de HotNews cum comentează decizia AEP, Georgescu a răspuns: „Decizia AEP de a sesiza Parchetul este un demers firesc în cadrul atribuțiilor sale legale. Este dreptul instituțiilor statului de a solicita și verifica orice informație consideră necesară. Suntem transparenți și deschiși colaborării, respectând întotdeauna legea”.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut joi dimineață două plângeri la Poliție și la Parchet în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu, candidatul care a declarat ZERO cheltuieli în campania electorală. (Detalii AICI)

 

CITEȘTE ȘI: 

AEP a făcut două PLÂNGERI joi dimineață către Poliție și Parchet în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

Decizie istorică| Surse: CCR ar putea cere RENUMĂRAREA voturilor în toată țara