Călin GEORGESCU nu va mai răspunde la întrebările presei. Comunicatele vor fi emise în funcție de evenimente

Publicat: 05 12. 2024, 16:10
Actualizat: 05 12. 2024, 16:36
Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX

Echipa de comunicare a candidatului Călin Georgescu a anunțat joi că acesta nu va mai răspunde temporar întrebărilor adresate pe grupul de WhatsApp destinat jurnaliștilor. În schimb, comunicarea se va face prin comunicate oficiale, în funcție de evoluția și natura evenimentelor.

„În primul rând dorim să vă mulțumim pentru înțelegerea de care ați dat dovadă în tot acest timp. Ținând cont de faptul că în ultimele două zile, domnul Călin Georgescu a fost prezent în cadrul a două emisii televizate în care moderatorii au preluat inclusiv întrebările dvs. de pe grupul de comunicare, vom considera temporar că nu se vor mai prelua întrebări de pe grup. Vom emite comunicate, în funcție de evoluția și natura evenimentelor actuale”, a transmis echipa de comunicare a lui Călin Georgescu.

Potrivit echipei de comunicare, în seara alegerilor de duminică jurnaliștii vor fi invitați într-o „locație privată, pusă benevol la dispoziție de un susținător al domnului Călin Georgescu pentru ca toată presa să poată avea acces. Locația va fi comunicată presei ulterior”.

„În acest context, menționăm și faptul că domnul Călin Georgescu va răspunde la toate întrebările dvs. în acel moment, indiferent de rezultatul alegerilor”, se arată în mesajul transmis presei.

 

CITEȘTE ȘI:

Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei lui Călin Georgescu / SURSE: DIICOT va deschide un dosar de siguranță națională

Cristian Terheș, SNSPA și Calea Europeană cer CCR anularea primului tur, după declasificarea documentelor CSAT/ Toni Greblă: Nu există cale de atac