Călin Georgescu recunoaște. A fost la ferma de la CIOLPANI, alături de POTRA
This browser does not support the video element.
Călin Georgescu a recunoscut vineri seara, la Realitatea TV, că a fost sâmbătă seara la ferma de la Ciolpani, unde a fost și Horațiu Potra. După ce a ezitat de mai multe ori să răspundă, Georgescu a recunoscut că a fost la fermă, dar că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.
Eu nu m-am întâlnit acolo. Echipa mea, ei doreau acest lucru, eu nu aveam ce să fac în discuția asta tehnică. Eu am fost acolo, pentru că m-au rugat, m-au solicitat că vor să discute cum multiplică paza. Însă nu am participat la această discuție, explică Georgescu.
Întrebat inițial cum comentează faptul că soția deținătorului fermei de cai de la Ciolpani a declarat că l-a văzut pe Georgescu alături de Potra la fermă, Georgescu a declarat:
„Vorbea de echitație, nu vorbea de altceva, despre asta este vorba. Domnul Potra este o victimă colaterală a sistemului. Domnul Ciolacu a creat acest subiect. Eu nu văd de fapt care este fapta. Ne-am întors la dictatură. Sunt absolut consternat. Mă aștept să vină poze trucate, deef-fakeuri”, a declarat inițial Georgescu.
Moderatoarea emisiunii a insistat: „Doamna a zis că v-a văzut cu domnul Potra sâmbătă la fermă”.
„În regulile impuse de echipa mea de protecție le-am impus să nu divulg lucruri tehnice. Copiii mei au fost amenințați la școală, nu am avut căldură trei zile. Era absolut firesc ca oamenii din jurul meu în care am absolut încredere totală, să dubleze, să tripleze protecția.
Așa zisul SPP nu era pus decât să facă poze. M-a sunat Lucian Pahonțu. M-a sunat în turul I în orice caz, și mi-a spus că îmi oferă pază, și i-am spus că îmi pare rău, am încredere doar în oamenii mei. Mă scuzați, nu pot accepta așa ceva, nu am nevoie. Vreau să fiu cu oamenii mei în mașină, și poate să fie o mașină care să fie în față sau în spate. Și nu a fost de acord”, a răspuns Georgescu.
A treia oară când a fost întrebat direct dacă a fost la ferma din Ciolpani, Georgescu a recunoscut:
„Eu nu m-am întâlnit acolo. Echipa mea, ei doreau acest lucru, eu nu aveam ce să fac în discuția asta tehnică. Eu am fost acolo, pentru că m-au rugat, m-au solicitat că vor să discute cum multiplică paza. Însă nu am participat la această discuție”.