POVESTEA băiatului născut la o zi distanță de ziua lui Mozart. La 13 ani, Camil scrie partituri pentru o întreagă orchestră și compune două simfonii
Talentul, dăruirea și pasiunea sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine pe Camil Tiron. Băiatul cântă la pian de la șase ani, iar acum, la 13 ani, face performanță pe note muzicale. Când nu studiază sau compune, citește totul despre muzică. Născut la o zi diferență de ziua compozitorului său preferat, Wolfgang Amadeus Mozart, mai exact pe 28 ianuarie, Camil a început să cânte la pian fără a cunoaște notele muzicale.
A fost îndrumat apoi de profesoara de pian, câștigând, rând pe rând, concursurile naționale și internaționale de pian. Adevăratul câștig pentru el a fost însă publicul în fața căruia iubește să cânte.
Fantezii, sonatine, sonate – de la joacă la performanță
Camil Tiron este elev al Liceului Teoretic „Ștefan Odobleja” și urmează cursurile la Școala Populară de Arte nr. 3 din București. Tânărul nu s-a mulțumit numai cu interpretarea la pian și a început să compună. La început, mai mult în joacă, a compus fantezii, sonatine, sonate, toate pentru pian, apoi a evoluat la compoziții complexe.
Ulterior, Camil a fost inclus în orchestra formată de dirijorul Corului Regal, Răzvan Apetrei, cu îndrăgitul său instrument, violoncelul. La 13 ani, Camil scrie deja partituri pentru o orchestră întreagă și lucrează în prezent la două simfonii.
În prezent, creația sa cuprinde peste 50 de opusuri, de la piese pentru pian și violoncel până la piese vocal-simfonice, dintre care 25 de lucrări pentru pian, trrei piese de muzică de cameră, 10 piese pentru orchestră și trei piese vocal-simfonice.
„Când era mic, a avut niște probleme de sănătate, însă știam că își revine atunci când îl auzeam cântând la pian”
Elena Tiron, mama lui Camil, a povestit despre călătoria muzicală a fiului său, dar și despre magia Crăciunului din 2022, care i-a adus lui Camil violoncelul mult dorit.
„Camil este o poveste frumoasă, un basm pe note muzicale. Nu avea cum să fie altfel. Este născut la o zi diferență față de compozitorul lui preferat Wolfgang Amadeus Mozart, pe 28 ianuarie. Când era mic a avut niște probleme de sănătate, însă știam că își revine atunci când îl auzeam cântând la pian, chiar dacă, pe vremea aceea nu știa notele. Firesc, i-am căutat o profesoară cu care a studiat, în particular, timp de cinci ani.
A descoperit concursurile de pian, naționale și internaționale, unde a obținut numeroase premii, dar adevăratul câștig pentru el a fost publicul în fața căruia iubește să cânte. Nu s-a mulțumit numai cu atât și a început să compună. La început mai mult în joacă: fantezii, sonatine, sonate, toate pentru pian. Pentru Crăciunul anului 2022 scrioarea lui adresată Moșului avea o singură dorință: un violoncel. Cum era de așteptat, instrumentul a venit la pachet și cu profesor, tot în particular.
În toamna anului 2023, la sfatul profesoarei de pian de atunci, l-am înscris la Școala de Arte nr. 3, București, unde s-a remarcat foarte repede. A fost inclus în orchestra formată de dirijorul Corului Regal, Răzvan Apetrei, cu îndrăgitul lui instrument, violoncelul. În cazul lui Camil, timpul se scurge mai încet. Altfel ar fi greu de explicat cum, pe lângă cele două instrumente, pianul și violoncelul, școala unde are rezultate foarte bune, el a reușit să învețe să cânte și la ocarină, blokflute, marimba, ukulele, chitară, tarabană, clavecin și spinetă.
Toate sunt necesare, întrucât el scrie deja partituri pentru o orchestră întreagă și lucrează în prezent la două simfonii. Una este aproape gata. Pentru asta a învățat singur un program pe calculator unde își scrie partiturile. Cu toate că el are numai un an de studiu la violoncel, profesorul lui l-a sfătuit să dea examen pentru a trece direct în anul VII de studiu. A obținut nota 10. Când nu studiază sau compune, citește, sigur tot despre muzică”, mărturisește Elena Tiron.
Premii obținute la concursurile de interpretare pian:
- Premiul III, Concursul Internațional de Interpretare „Dan Cumpătă”, 2019
- Premiul III, Concursul Național Allegretto, ediția a V-a, 2019
- Premiul I, Concursul Național „Cei mai mici instrumentiști”, Colegiul Național de Muzică George Enescu, 2019
- Premiul I de excelență, Concursul Național Talente Împlinite – Colegiul Național de Muzică George Enescu, 2019
- Premiul I și Premiul Special pentru Originalitate, Concursul „Allegretto” ediția a X-a, 2022
- Premiul I de excelență, Concursul Internațional Talente Împlinite – Colegiul Național de Muzică George Enescu, 2023
- Premiul I de excelență, Concursul Internațional de interpretare „Scherzo”, 2023
- Premiul I de excelență, Concursul Internațional „Mărțișoare muzicale”, Colegiul Național de Muzică George Enescu, 2023
- Premiul special pentru compoziție și premiul I Special pentru interpretare la pian, în 9 iunie, la Concursul Lirika
Poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România
Camil a fost înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Înscrierea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, este o recunoaștere a eforturilor și talentului lor. Această inițiativă are scopul de a susține și promova tinerii cu potențial în diverse domenii, contribuind astfel la dezvoltarea viitoare a țării.
Campania „100 de Tineri pentru Dezvoltarea României” urmărește descoperirea a 100 de copii și tineri talentați și performanți pe care să îi premieze pe 1 decembrie 2024, în cadrul unei gale a excelenței. Astfel, oricine poate face o propunere pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.
Campania își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea,e dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.
Fie că vorbim despre excelență academică, performanțe artistice, implicare socială sau inovație în diverse domenii, acești tineri sunt adevărați ambasadori ai potențialului extraordinar al României.
În catalogul excelenței românești vor fi incluși olimpici internaționali, câștigători ai unor concursuri internaționale și naționale (medalii de aur, argint și bronz). Campania va prezenta modele de inspirație, ilustrând cu mândrie diversitatea talentelor din întreaga țară.
Selecția celor 100 de tineri se va realiza din educație, sport, cultură și inovație. Mai multe informații puteți afla pe fundatiadanvoiculescu.ro
CITEȘTE ȘI: