Campanie antidrog fără precedent în România. În șase luni, ANA a consiliat peste 300 de mii de români în privința consumului de stupefiante

Publicat: 21 07. 2023, 18:10

Peste 300 de mii de români au beneficiat de consiliere în privința consecințelor consumului de droguri, doar în primele șase luni din anul 2023, prin Agenția Națională Antidrog (ANA). Acțiunile ANA vizează în principal partea de prevenție juvenilă, cele mai eficiente pe termen lung fiind campaniile din școli și universități. De asemenea, ANA a demarat și campania „Drive Clean”, reamintind că accidentele auto cu consecințe severe, decese, provocate sub influența drogurilor duce automat la închisoare cu executare, fără nici o posibilitate de suspendare a pedepsei, conform noului Cod Penal.

În perioada ianuarie – iunie 2023, structurile teritoriale ale Agenției Naționale Antidrog (Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog) au desfășurat activități de prevenire a consumului de droguri în școală, familie și comunitate, de care au beneficiat peste 300.000 de persoane, comunică ANA, prin purtătorul de cuvânt Iuliana Teodorescu.

Închisoare cu executare pentru omor din culpă sub influența drogurilor

ANA, în parteneriat cu Academia ”Titi Aur”, a lansat campania de prevenire a riscurilor asociate consumului de alcool și droguri la volan ”Drive Clean”. Evenimentul de deschidere a avut loc la sediul Academiei ”Titi Aur”, iar  aprticipanții au experimentat, cu ajutorul ochelarilor speciali, condusul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

În demonstrațiile din sala de simulatoare, a fost testată viteză de reacție cu și fără ochelarii speciali, dar și demonstrații pe platoul de îndemânare, fiind parcurs un traseu simplu: jaloane și frânare la punct fix, cu și fără ochelarii speciali. Rezultatele simulării au fost devastatoare.

Unul dintre obiectivele principale ale evenimentului a fost de a informa participanții la trafic cu privire la modificarea Codului Penal. Conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Elevi, studenți și profesori școliți antidrog

Astfel, în primul semestru al anului 2023, specialiștii Agenției Naționale Antidrog au intensificat activităţile de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar. 162.000 de elevi și studenți au beneficiat de informații privind riscurile consumului de droguri. Mesajele preventive au fost adaptate pe categorii de vârstă și specific fiecărui mediu comunitar, susține ANA. Totodată, 9.625 cadre didactice, atât în mediul urban, cât și din cel rural, au beneficiat de cursuri de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri.

”Consumul de droguri ne privește pe toți!”

În prima jumătate a anului 2023, au fost implementate în școli, de către specialiștii antidrog, 10 proiecte naționale de prevenire a consumului de substanțe psihoactive, campania națională ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, fiind realizate 1021 de activități preventive, în cooperare cu autorități publice locale sau organizații neguvernamentale locale, în contextul a 46 de proiecte/campanii locale.

Stupefiantele nu îi afectează doar pe consumatori, ci pe toți cei din jur, familie, prieteni, necunoscuți, întreaga societate în ansamblu, subliniază psihologii ANA.

De asemenea, la nivel național, au fost implementate și proiecte dedicate mediului familial, în cadrul cărora peste 8.600 de părinți au fost informați cu privire la efectele substanțelor psihoactive, factorii de risc şi de protecţie în domeniul reducerii cererii de droguri, semnele consumului de droguri, fiind consolidate legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, copil-copil).

Consiliere și asistență gratuită la ANA

În acest moment, 60 de copii se află în programe de consiliere și asistență în cabinetele Agenției Antidrog. Serviciile ANA sunt gratuite. Important este ca fiecare părinte să știe că are unde să apeleze, să știe că asta nu înseamnă că a greșit undeva. Nu înseamnă că fiul/fiica lui nu mai poate fi recuperat/ă dacă ajunge să vorbească cu un specialist de la ANA, sau din altă instituție publică sau cabinet privat, psiholog sau psihiatru, recomandă specialiștii Agenției Naționale Antidrog

Cursuri antidrog în parcuri, plaje, stadioane sau săli de concert

Activități de prevenire a consumului de droguri au fost realizate și în comunitate. Aproximativ 125.000 de persoane au fost beneficiarii acțiunilor preventive desfășurate de specialiștii antidrog în cadrul evenimentelor cu public numeros – zonele recreaționale aglomerate, festivaluri, concerte, zile tematice, evenimente sportive etc.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Cum vede drumul un șofer beat sau drogat. Experimentul care arată ce înseamnă să conduci după ce ai consumat substanțe stupefiante  

ANA oferă ajutor gratuit copiilor dependenți de stupefiante. Cum ne învață specialiștii antidrog să ne învingem frica față de instituții

EXCLUSIV | Psihologii contrazic estimările oficiale: 90% dintre elevi consumă droguri cel puțin ocazional. O radiografie alarmantă a fenomenului