Canalele de irigații au SECAT în Dolj. Apa din Dunăre nu mai poate ajunge la fermieri

Publicat: 21 08. 2024, 17:05

Situația a devenit critică pentru fermierii din Dolj. După distrugerea culturilor, provocată de secetă, acum debitul Dunării a scăzut sub 2500 mc/s și apa nu mai poate fi pompată către canalele de irigații. Au apărut chiar insule de nisip în zonă, iar mai multe localități sunt afectate, cum ar fi Sadova, Călărași, Bechet, Dăbuleni. Autoritățile locale fac apeluri disperate pe rețele de socializare și dau vina pe cei de la ANIF, care nu au dragat zona.

De două zile s-a oprit alimentarea cu apă a canalelor de irigații din Dunăre. Debitul Dunării este în continua scădere, iar efectele sunt resimțite din plin de oameni. Canalele de irigații din Dolj nu mai pot fi alimentate cu apă și în unele zone acestea sunt aproape secate.

” Dunărea a secat. La intrarea în țară în perioada aceasta Dunărea are un debit de 2500 mc/ s față de anul trecut în această perioadă Dunărea avea debit de 5000mc/ s. Acum suntem la priză, apa a scăzut, nu mai putem alimenta sistemul de irigații Sadova- Corabia. Din această cauză, este firesc. S-a oprit alimentarea sistemelui de irigații Nedeia-Măceșu, pentru că stația plutitoare nu mai poate să preia apa din Dunăre. Acum i-aș ruga pe cetățeni, pe fermieri să mai lase apa pe canal pentru animale, pentru strictul necesar. Normal că dânșii, se organizează, mai trag din canalele unde este apa. Ce putem face? Atât se poate face la ora respective, până când crește debitul Dunării”, spune Veta Păculescu, director Anif Dolj.

Citiți și: Marcel Ciolacu pregătește măsuri pentru FERMIERII afectați de secetă: „Avem deja propuneri solide din partea mediului financiar-bancar”

DEZASTRU în agricultură! Seceta și canicula au făcut ravagii pe câmpurile din România. Ce despăgubiri vor primi fermierii români