Cancelarul german Olaf Scholz: O schimbare de regim în Rusia „nu este scopul NATO, nici al preşedintelui american”
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că o schimbare de regim în Rusia nu este obiectivul NATO și nici al președintelui american Joe Biden, în pofida invaziei ruse în Ucraina.
O schimbarea de regim în Rusia „nu este scopul NATO, nici al preşedintelui american”, a declarat cancelarul Scholz la postul public german ARD.
„Am avut ocazia să vorbesc pe larg cu el la Casa Albă şi am discutat şi despre aceste chestiuni”, a adăugat el.
Preşedintele Joe Biden a declarat sâmbătă, la Varşovia, că omologul său rus Vladimir Putin nu trebuie „să rămână la putere”. Casa Albă a asigurat imediat că Joe Biden nu a făcut apel la o „schimbare de regim”.
„Democraţia, libertatea şi legea au un viitor peste tot, dar pun pariu că este dorinţa profundă pe care o avem ca fiinţe umane aceea de a trăi într-o democraţie”, a explicat Olaf Scholz.
Depinde însă de popoare şi de ţări să lupte pentru această libertate, a adăugat el.
„Ceea ce trebuie să garantăm este că nu există nicio încălcare a integrităţii şi a suveranităţii statelor”, a argumentat cancelarul german.
Întrebat despre livrările de arme de către Germania, considerate insuficiente de către Kiev, cancelarul german a răspuns: „Facem tot ce ne stă în putere”. Armele deja livrate de Occident au permis, în opinia sa, „succese considerabile”.