Prima pagină » Actualitate » Când ar putea trece Valul 4. România și Bulgaria ar putea „întreține” pandemia | GRAFICE

Când ar putea trece Valul 4. România și Bulgaria ar putea „întreține” pandemia | GRAFICE

Când ar putea trece Valul 4. România și Bulgaria ar putea „întreține” pandemia | GRAFICE

Consilierul onorific al premierului pe probleme de Sănătate, Nelu Tătaru, apreciază că pandemia nu se va termina până când statele nu vor ajunge la imunizare de grup (prin vaccin sau trecere prin boală) de peste 70%. Fostul ministru al Sănătății arată că unele state europene, precum Danemarca, își exprimă deja îngrijorarea că țări precum România sau Bulgaria vor „întreține pandemia”, deoarece au o acoperire vaccinală foarte scăzută. Pe de altă parte, proiecțiile unui institut din Washington, SUA, arată că România și Bulgaria vor atinge câte un „vârf” de infectări la jumătatea lunii octombrie, apoi numărul de cazuri COVOD-19 va fi în scădere.

„N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Mulţi dintre cetăţenii noştri aleg să treacă prin boală. (…) State europene, prin introducerea unor restricţii, au ajuns la rate de imunizare de 60, 70, chiar 80%. Noi în aceste momente mergem pe aceleaşi discuţii antivaccinare, bagatelizăm tot ce înseamnă pandemie (…) Vedeam un studiu din Danemarca, ţară care ajunsese la 72% rată de vaccinare, şi îşi făceau griji de ceilalţi comunitari, românii şi bulgarii, care ar putea să întreţină această pandemie. Sunt discuţii şi sunt studii pe care fiecare stat şi le face, dar restricţiile nu vor întârzia să apară”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24.

România și Bulgaria, codașe de vaccinare

România și Bulgaria nu stau deloc bine la capitolul vaccinare. Țara noastră a ajuns la 27,87% de persoane din populație vaccinate cu cel puțin o doză și 27,46% din populație imunizată complet.

Vecinii bulgari stau și mai prost, cu doar 18% din populație vaccinată cu schema completă, așa cum reiese din informațiile prezentate de portalul Our World In Data.

Cum a evoluat numărul confirmat de infectări în România și în Bulgaria

România a înregistrează de câteva zile în jur de 4.000 de cazuri pe zi, iar Bulgaria în jur de 2.000 de cazuri pe zi, potrivit Worldometers.info.

Despre numărul real de infectări din România, Nelu Tătaru arată că acesta nu poate fi apreciat cu exactitate, dar cu siguranță este mai mare decât numărul de cazuri confirmate.

„Credeţi-mă că numărul de cazuri exact nu-l ştie nimeni. La numărul de cazuri declarate, înmulţeam anul trecut cu 5 până la 10, ca să ştim numărul real de cazuri”, a spus fostul ministru al Sănătății.

Întrebat dacă în prezent suntem, de fapt, la 10.000 de cazuri, Tătaru a răspuns: „Nu ştiu dacă suntem la 10.000, dar nu suntem nici la 4.000”.

Numărul real de infectări ar putea fi de 7 ori mai mare decât cel confirmat prin teste

Institutul de Evaluare și Măsurători în Sănătate (n.r.  – Institute of Helth Metrics and Evaluation) din Washington, SUA, arată că numărul real de infectări în România ar putea ajunge  chiar și la 28.000 de cazuri, de 7 ori mai multe decât cele confirmate oficial, prin teste.

IHME folosește un algoritm matematic pentru a calcula evoluția epidemiologică din majoritatea statelor lumii, pe baza datelor pe care guvernele le raportează oficial. În calcule sunt luate însă în considerare și alte variabile, precum portul măștior de protecție sau rata de vaccinare.

Proiecția IHME pentru România arată că țara noastră va atinge un vârf al infectărilor în prima jumătate a lunii octombrie, apoi curba epidemilogică începe să scadă.

Pentru Bulgaria, lucrurile stau tot cam așa, cu un vârf al numărului cazurilor zilnice în jurul datei de 15 octombrie, apoi o scădere a numărului de infectări.

 

 

 

Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, Evenimentul zilei și Adevărul. În 2007 ... vezi toate articolele

Citește și