Când e solstițiul de iarnă 2024. Câte ore are cea mai lungă noapte din an

Publicat: 20 12. 2024, 19:57
Solstitiul de iarna 2024, sursa foto: Envato

Iată când e solstițiul de iarnă 2024. Se instalează iarna astronomică, al cărei început este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă.

Solstițiul de iarnă 2024 are loc sâmbătă, 21 decembrie. Solstițiul de iarnă este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe bolta cerească, o consecință a mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Solstițiul de iarnă din emisfera nordică, la 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar această zi este cea mai „scurtă” din an. În această zi sunt cele mai puține ore de lumină, respectiv cele mai multe ore de întuneric. Pentru București, vor fi 8 ore și 50 de minute de lumină natural, iar durata nopții va fi de 15 ore și 10 minute.

Solstițiul de iarnă sau solstițiul hibernal este cunoscut și sub denumirea de mijlocul iernii. El corespunde momentului în care poziția Soarelui pe cer este la cea mai mare distanță unghiulară negative față de ecuatorul ceresc. Fenomenul astronomic are loc de două ori pe an, câte o dată în fiecare emisferă, în cea nordică și cea sudică. Pentru emisfera respectivă, solstițiul de iarnă este ziua cu cea mai scurtă perioadă de lumină, dar și cea mai lungă noapte din an, atunci când Soarele se află la cea mai mica înălțime zilnică maximă pe cer. Opusul solstițiului de iarnă este solstițiul de vară.

CITEȘTE ȘI: