Când începe programul RABLA Local. Șoferii pot primi 3.000 de lei fără să fie obligați să-și cumpere mașină nouă
Ministrul mediului Mircea Fechet a declarat vineri la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Reciclăm în România”, că începând de luni, 31 iulie, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local.
Bugetul programului este de 240 de milioane de lei, iar obiectivul angajat prin PNRR este ca în următorii trei ani peste 250.000 de autovehicule cu vechimea de peste 15 ani să iasă din circulaţie, prin valorificare.
„Sunt convins că interesul cetăţenilor în de a-şi casa un autovehicul mai vechi de 15 ani, fără a avea obligaţia de a achiziţiona un autovehicul nou în schimb, va fi unul extrem de mare, la fel ca în cazul celorlalte programe de reînnoire a parcului auto pe care le derulăm prin Administraţia Fondului pentru Mediu”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, potrivit news.ro.
Ministrul a mai specificat că peste 500 de primării sunt înscrie în programul Rabla Local şi că fiecare român care va aplica la program va primi 3.000 de lei în schimbul casării autovehicululi vechi.
„Proprietarii de maşini vor primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Din suma de 3.000 lei, 2.400 lei sunt alocaţi din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuţi din bugetul local)”, a subliniat Mircea Fechet.
Timpul de înscriere în programul Rabla Local este limitat, până la 31 august 2023, ora 16:30.
Buget alocat de 6 miliarde euro până în 2030
La evenimentul „Reciclăm în România”, organizat de Ministerul Mediului pentru regiunea de Vest, a participat inclusiv Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.
„Nu mai e timp de pierdut, întoarcerea la natura este fundamentală, deoarece altfel natura se întoarce împotriva noastră. Vă felicit pentru această campanie, absolut esenţială, este bună partea de educaţie, de conştientizare, de comunicare”, a declarat Emil Boc.
„Acum două zile am lansat Planul de Acţiune Climatică şi avem un buget alocat de 6 miliarde euro până în 2030. Aflat în dezbatere publică, acesta are o componentă de management al deşeurilor care ocupă un loc extrem de important, alături de transporturi, industrie. De asemenea, responsabilitatea verde sustenabilă este foarte importantă, trebuie să încurajăm şi să susţinem firmele care produc materiale ecologice”, a continuat acesta.
„Refuză, redu, refoloseşte, reciclează – sunt cei patru R după care trebuie să ne ghidăm şi să trăim” a declarat Emil Boc, primarul muncipiului Cluj-Napoca.