Când se deschide „West Side Flower Fest”, Festivalul Florilor din Drumul Taberei
Vineri, de la ora 16.00, se deschide West Side Flower Fest, care este organizat de Primăria Sectorului 6 și se află la a doua ediție. Vineri, programul este 16.00 – 21.00, iar sâmbătă și duminică 10.00 – 21.00. Sunt așteptați aproximativ 100.000 de vizitatori. Cum se pot distra vizitatorii la acest festival.
„Timp de trei zile, Parcul Drumul Taberei și o parte din bulevard se transformă într-un tărâm al florilor, al frumosului și al bunei dispoziții. Pe lângă aranjamentele florale spectaculoase, grădinile tematice și comercianții de pe bulevard, atmosfera va fi animată de nenumărate momente artistice și surprize: concerte, animatori, artiști stradali, ateliere pentru copii, spectacole de muzică, dans, teatru”, transmite Primăria Sectorului 6.
West Side Flower Fest, stradă închisă pentru mașini
Bulevardul Drumul Taberei devine pietonal pe o porțiune de circa 250 de metri, de la intersecția cu Strada Brașov până la cea cu Aleea Poiana Muntelui. Traficul auto se închide de azi, joi, aproape de miezul nopții, până luni dimineața, ora 5.00.
Tramvaiul Flower Fest aduce vizitatorii la festival
Vizitatorii sunt rugați să vină cu transportul public. Există stație de Metrou chiar la Parcul Drumul Taberei, iar la suprafață, sunt liniile de autobuz 138, 168, 105, 221, 222, 232, 368, N116, liniile de troleibuz 69, 93 și tramvaiul 41.
„Pietonii pot avea surpriza să prindă chiar tramvaiul Flower Fest, colantat cu afișul festivalului. Autobuzele 105,168 și N116 vor circula pe trasee modificate de la intersecția Drumul Taberei / Str. Brașov, în ambele sensuri, pe: Str. Brașov, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor și Drumul Taberei, urmând apoi traseele de bază”, se mai arată în comunicatul PS6.
West Side Flower Fest, rute alternative pentru șoferi
Riveranii sau șoferii care tranzitează zona au următoarele rute alternative:
- pentru accesul în Strada Crinul de Pădure, se intră din Strada Braşov (sensul de mers către Piaţa Drumul Taberei);
- pentru accesul în intersecția de la Piaţa Drumul Taberei (str. Braşov), întoarceți la Aleea Poiana Muntelului – Str. Romancierilor – Bd. Timişoara – Str. Braşov;
- pentru accesul către bulevardul 1 Mai, se tranzitează Str. Târgu Neamţ – Str. Topolovăţ – Bd. Drumul Taberei – Str. Braşov.
Programul Festivalului:
„Nimeni nu se poate plictisi vreo secundă la West Side Flower Fest. În fiecare zi sunt concerte la scena din parc, momente artistice pe bulevard, zeci de ateliere pentru copii, organizate de DGASPC Sector 6, Proiectare 6 și de partenerii evenimentului. Animatori și mascote animă aleile parcului și organizează pentru cei mici jocuri și picturi pe față. Iar duminică, de la ora 17.00, peste 150 de bunici de la Clubul Seniorilor Sector 6 vor dansa în sincron, pe muzică, în cadrul unui flash mob pe bulevard”, transmite PS 6.
Accesul la West Side Flower Fest și la toate evenimentele organizate este gratuit pentru toată lumea.
Iată mai jos programul complet:
Vineri, 31 mai
16:00 DESCHIDERE
SCENA DIN PARC
- 19:30 – 20:30 concert trupa Blue Noise
PARC / ALEI
- 16:00 – 21:00 Animatori, pictură pe față și baloane
STRADAL
- 18:00 – 18:30 Saxofonist Florin Dinu
- 19:00 – 19:30 dansuri clasice – Trupa Dans Factory
ATELIERE
- 16:30 – 18:00, la căsuța DGASPC, decorațiuni cu tematică florală „Flori și fluturi”
- 16:30 – 18:00, la mesele de șah – copii (pavilionul de lângă locul de joacă), „Grădina reciclată” (organizat de SocialXchange)
- 16:30 – 18:00, la mesele de șah – adulți (pavilionul din spatele serelor exotice), ateliere de realizat tablouri cu licheni și de grădinărit
- Pe bulevard, în cortul Centrului Comercial Drumul Taberelor, se fac ateliere de confecționat coronițe pe toată perioada festivalului.
Sâmbătă, 1 iunie
SCENA DIN PARC
11:00 – 12:00 Program de dans – Conacul Golescu-Grant
12:00 – 13:00 Program artistic de Balet și Street Dance, Păpuși și Marionete – Conacul Golescu-Grant
16:30 – 17:30 Conferința „Water Management and Landscape” – panel 1
17:30 – 18:30 Prezentare de coafuri florale
18:30 – 19:30 Conferința – panel 2
19:30 – 20:00 Corul Nostalgia
20:00 – 21:00 Loris Lombardo, multipercuționist
PARC / ALEI
10:00 – 19:30 pictură și baloane cu animatori
10:00 – 12:00 jocuri cu animatori
15:30 – 16:20 – Teatrul de papuși „Zburdalici „, spectacol gen Muppets „Hai să fim ecologiști!”
17:30 – 19:30 jocuri cu animatori
STRADAL
- 10:00 – 11:00 cântece, dansuri și paradă de costume – Centrele de Zi „Sfântul Andrei” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (copii cu vârstele între 3-7 ani)
- 10:00 – 11:00 moment de pantomimă și dans – Internatul de Tip Social pentru Copiii cu Dizabilităţi „Domnița Bălașa” (copii hipoacuzici cu vârstele între 7-14 ani)
- 12:00 – 14:00 Roly Poly
- 14:00 – 15:30 Picioroange
- 15:30 – 16:30 Program artistic: chitară, canto și actorie – Conacul Golescu-Grant
- 16:00 – 17:00 Roly Poly
- 16:00 – 17:30 Picioroange
- 17:00 – 18:00 Roly Poly
- 18:00 – 18:30 Picioroange
- 16:30 – 17:00 Saxofonist Florin Dinu
- 17:00 – 17:40 Teatrul Marili
- 19:00 – 19:30 Dansuri latino – Trupa Dance Factory
- 19:00 – 19:30 Picioroange
ATELIERE
- 10:00 – 13:00, la căsuța DGASPC, „Aranjamente cu dichis”
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah – copii, atelier de confecționat bujori și maci din hârtie creponată
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah – adulți, atelier de realizat tablouri cu licheni
- 10:00 – 18:00, în parc, în apropierea locului de joacă pentru copii, atelier despre schimbările climatice și compost (Proiectare 6)
- De la 11:00, 13:30 și 16:00, pe bulevard, facem „aranjamente dulci”, cu Atelierele ILBAH
- 14:00 – 18:00, la mesele de șah – adulți, atelier de grădinărit
- 15:00 – 18:00, la căsuța DGASPC, atelier de aranjamente cu flori și fructe
- 15:00 – 18:00, la mesele de șah, atelier de reciclare (SocialXchange)
Duminică, 2 iunie
SCENA DIN PARC
16:00 – 16:20 Moment chitară clasică – Ayan Zamfir și Mircea–Constantin Oaneș de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”
16:30 – 17:30 Rezultatul concursului de grădini tematice și premierea studenților
18:00 – 18:45 concert Marian Vasilescu
19:00 – 19:30 Corul Seniorilor
19:40 – 21:00 concert Alexandra Ușurelu
PARC / ALEI
10:00 – 19:00 pictură și baloane cu animatori
11:00 – 13:00 jocuri cu animatori
16:00 – 18:00 jocuri cu animatori
STRADAL
10:00 – 11:00 Concurs de desene pe asfalt pentru copii
12:00 – 14:00 Roly Poly
14:00 – 15:30 Picioroange
16:00 – 17:00 Roly Poly
16:00 – 16:30 Picioroange
17:00 – 17:05 – Flashmob „MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE”, cu seniori și copii
17:05 – 17:30 percuție – PEEJAY Vincent
17:00 – 17:30 Picioroange
17:00 – 18:00 Roly Poly
18:00 – 18:30 Picioroange
19:00 – 19:30 percuție – PEEJAY Vincent
19:00 – 20:30 Picioroange
ATELIERE
- 10:00 – 13:00, la căsuța DGASPC, atelier de confecționat bujori și maci din hârtie creponată
- 10:00 – 12:00, în zona locului de joacă pentru copii, atelier de arboricultură
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah, Clubul Seniorilor realizează tablouri florale
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah – adulți, atelier de realizat tablouri cu licheni
- De la 11:00, 13:30 și 16:00, pe bulevard, atelier „Pahare înflorite” (ILBAH)
- 14:00 – 18:00, la mesele de șah – adulți, atelier de grădinărit
- 15:00 – 18:00, la căsuța DGASPC, buchețele și coronițe înflorate
- 15:00 – 18:00, la mesele de șah, „Grădina reciclată”.