Când se montează pe mașini ANVELOPELE de iarnă
Anvelopele de iarnă sunt o „costumație” obligatorie pentru mașină pe perioada sezonului rece. Mulți șoferi încă se mai întreabă de ce legea impune montarea anvelopelor de iarnă și omit din vedere tocmai siguranța traficului rutier.
Pe măsură ce temperaturile scad, șoferii au datoria să își îndrepte atenția asupra anvelopelor pe care le au montate.
Chiar dacă sunt o cheltuială suplimentară, anvelopele de iarnă conferă un grad sporit de siguranță pe drumurile publice și nu trebuie ignorată importanța acestora.
Ce rol au anvelopele de iarnă
Șoferii profesioniști cunosc și cât de mult contează să întrețină așa cum trebuie anvelopele. De exemplu, se știe că folosirea anvelopelor de iarnă pe timpul verii duce la un consum mai mare de carburant. Iată, astfel, o cheltuială financiară în plus.
Specialiștii au proiectat anvelopele de iarnă de așa natură încât să ofere performanțe optime pe suprafețe reci. Or, dacă rulăm cu ele când afară este cald, acest lucru va afecta ciclul de viață al benzii de rulare. Pe termen lung, asta înseamnă degradarea mult mai rapidă a anvelopelor și, evident, noi cheltuieli suplimentare.
Legat de siguranța rutieră, trebuie spus că o întreținere corespunzătoare a anvelopelor reprezintă un avantaj care se poate dovedi decisiv, mai ales atunci când condițiile meteorologice sunt nefavorabile. Tocmai din acest motiv se recomandă verificarea constantă a presiunii anvelopelor și rotația lor la fiecare schimb efectuat.
Când se montează pe mașini anvelopele de iarnă
Ordonanța de Guvern nr. 5/2011, mai cunoscută și drept „Legea privind echiparea obligatorie cu anvelope de iarnă”, spune că vehiculele care circulă pe drumurile publice din România trebuie să aibă montate anvelope de iarnă în cazul în care există gheață și polei pe carosabil.
Astfel, din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare și nu există niciun dubiu.
Prevederile acestei legi sunt valabile și pentru mașinile comerciale.
„Anvelope de iarnă sunt anvelopele omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992, privind anvelopele autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz”, menționează OUG nr. 5/2011.
Iată, așadar, că am aflat când se montează pe mașini anvelopele de iarnă – atunci când circulăm pe drumurile publice acoperite de gheață, zăpadă și polei.
Așadar, legea nu impune o dată fixă sau limită maximă de timp pentru schimbarea anvelopelor, ci totul depinde de condițiile meteorologice și de starea drumurilor publice din țară.
Șoferilor le revine responsabilitatea să adapteze corespunzător autoturismul cu care circulă la condițiile de iarnă, astfel încât să asigure siguranța pe șosele.
Se recomandă schimbarea anvelopelor atunci când temperatura coboară sub 7 grade Celsius.
În altă ordine de idei, șoferii prinși fără anvelope de iarnă montate pot primi o amendă cuprinsă între 1300 și 2900 de lei (între 9 și 20 de puncte penalizare).