Când se revine la ora de vară 2021. Ar putea fi ultimul an în care schimbăm ora

Când se revine la ora de vară 2021. Ar putea fi ultimul an în care schimbăm ora
Cand se revine la ora de vara 2021. Ar putea fi ultimul an în care schimbăm ora / Foto: Pixabay
Publicat: 17/02/2021, 13:29
Actualizat: 17/02/2021, 16:39

2021 ar putea fi ultimul an în care vom mai schimba ora. Comitetul de Tursim și Transporturi al UE vine cu propunerea de la opri schimbarea sezonieră a orei. Cu toate astea, țările UE au dreptul de a decide cu privire la ora lor standard, relatează News European Parliament.

Țările care vor să își păstreze definitiv ora de vară își vor putea schimba ceasul pentru ultima dată în ultima duminică din martie 2021. De asemenea, statele membre care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor modifica ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021, relatează Mediafax.

Comisia Europeană a mai anunţat că dacă se sesizează probleme cu implementarea acestei măsuri se poate dispune o întârziere de încă un an, adică decizia să fie luată în 2022.

Cu scopul de a nu exista un impact negativ asuprea pieței unice, Comisia va analiza propunerile de fus orar ale statelor. În acest caz, țările UE urmează să stabilească și să comunice între ele toate modificările pe care le fac.

În anul 2018, Comisia a organizat o consultare publică și a primit 4,6 milioane de răspunsuri. Dintre ele, 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, iar 16% voiau să le păstreze.

Amenzi pentru depășirea limitei de viteză, în 2021. Care sunt riscurile asumate de șoferii grăbiți

În anul 2021, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă care se aplică în funcție de caz. Un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit de Guvern. Din 2018 și până acum un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim, mai exact 145 de lei, informează dailydriven.ro.

Astfel, dacă  depășești limita admisă pe un sector de drum, riști o amendă cuprinsă între 290 și 2.900 de lei.

Cuantumul amenzilor, în funcție de viteza înregistrată

  • Dacă ai fost prins mergând cu 10-20 km/h mai mult decât viteză admisă vei primi două sau trei puncte de amendă. Adică vei avea de plătit între 290 și 435 de lei. Pe lângă asta se adaugă și 2 puncte de penalizare. La 15 puncte ți se va reține permisul pentru 30 de zile;
  • Ai depășit viteză cu 21-30 km/h? Atunci vei avea de plată pentru 4 sau 5 puncte de amendă, adică 580 sau 725 de lei. Pe lângă asta vei câștiga și 3 puncte de penalizare;
  • Ai fost prins de echipajul radar cu 31-40 km/h mai mult decât trebuie. Ai 6 sau 8 puncte de amendă de plătit și 4 puncte de penalizare pe permis. Pe lângă astea vei avea de plată între 870-1160 de lei;
  • dacă ai depășit limita de viteză cu 41-50 km/h vei primi de la 9 la 20 de puncte-amendă. Adică va trebui să plătești la bugetul de stat între 1.305 și 2.900 de lei. Pe lângă asta vei colectă și 6 puncte de amendă;
  • În cazul în care îți place să mergi pe stradă că pe circuit și ai fost prins cu peste 50 de km/h mai mult decât limită admisă, ți se va reține permisul de conducere pentru 90 de zile. Pe lângă asta o să primești între 9 și 20 puncte-amendă și vei avea și de plată între 1.305-3190 de lei.
  • În polul opus, șoferii pot fi amendați cu 2-3 puncte de amendă (290-335 lei), dacă circulă cu o viteză de cel puțin 10 km/h sub limita impusă în lege.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?