Prima pagină » Actualitate » Când se TUND, de fapt, pomii fructiferi. Greșeala făcută de mulți români

Când se TUND, de fapt, pomii fructiferi. Greșeala făcută de mulți români

Când se TUND, de fapt, pomii fructiferi. Greșeala făcută de mulți români
Image: 421365473, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

Tunderea pomilor fructiferi este o etapă importantă pentru o recoltă bogată, dar puțini români știu care este momentul ideal pentru începe acest proces.

Pentru a produce fructe multe și sănătoase, pomii fructiferi au nevoie de o îngrijire adecvată, care poate include tăierea regulată, udarea corespunzătoare, fertilizarea și protecția împotriva dăunătorilor.

Tunderea corectă a pomilor din livadă are un rol foarte important, mai ales dacă vrem să avem o sursă de fructe delicioase, pentru mulți ani.

Schimbările de temperatură afectează considerabil dezvoltarea pomilor fructiferi, aceștia fiind, de cele mai multe ori, „păcăliți” de vremea blândă, scrie Antena 3.

Potrivit specialiștilor în domeniu, tunderea pomilor se face în două momente, anume „în verde”, imediat după recoltarea fructelor, și „în uscat”, adică în timpul perioadei de repaus vegetativ.

Atunci când tunderea „în verde” nu este făcută, respectarea acestui proces în perioada de repaus reprezintă o necesitate. Astfel, tăierea „în uscat” se realizează în perioada de repaus vegetativ, adică în mijlocul iernii.

Momentul ideal pentru a începe tunderea pomilor fructiferi este luna ianuarie, însă acest proces poate fi amânat până la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, dacă temperaturile sunt foarte scăzute.

„Din luna ianuarie pot începe tăierile în uscat, mai ales dacă vorbim despre livezile mari, dar având în vedere că temperaturile nu trebuie să fie excesiv de scăzute, acestea pot fi amânate pentru 20 februarie până la 20 martie”, a mai explicat inginerul Marius Roman, administratorul Pepinierelor Roman, din Afumați, județul Ilfov, pentru agrointel.ro.

Potrivit acestuia, în luna ianuarie se începe cu speciile rezistente la frig (măr, păr gutui), apoi cu speciile sâmburoase (pruni, vișini, cireși).

La finalul lunii februarie-începutul lunii martie se tund speciile care nu au o rezistență ridicată la frig, cum ar fi piersicul, nectarinul și caisul.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele