Când și câte doze de vaccin anti-Covid de la AstraZeneca vor veni în România, după ce a fost aprobat în UE. Ce spune Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, a precizat vineri seară, la Digi 24, că România ar urma să primească aproape 800.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca.
Însă, data exactă a transportului nu este cunoscută, fiind estimată – totuși – ca fiind după 9 februarie.
După cum știm, astăzi, AstraZeneca a primit autorizarea de la Agenția Europeană a Medicamentelor, ne așteptăm ca după data de 9 februarie să avem primele doze care ajung și în România. Avem pentru luna februarie circa 750.000, aproape 800.000 de doze alocate, însă prima tranșă va fi undeva după 9 februarie, din ceea ce se estimează. Dar nu avem un calendar exact, confirmat pentru AstraZeneca. Am solicitat acest calendar, tocmai pentru a face un plan bine pus la punct, în perspectiva din data de 9-10 februarie de deschidere a noi centre de vaccinare. Ne dorim vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, alături de alte categorii de persoane la risc”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță.
Studiile au demonstrat că noul vaccin anti-Covid, dezvoltat de AstraZeneca, este extrem de eficient în prevenirea bolii severe și a deceselor provocate de coronavirus.
Au existat, însă, întrebări cu privire la eficacitatea vaccinului la persoanele de peste 65 de ani, mai ales din partea Germaniei, deoarece nu sunt suficiente date pentru această grupă de vârstă: mai puțin de 10% dintre voluntari au avut peste această vârstă.
AstraZeneca, reacție după ce s-a vehiculat că vaccinul său nu ar fi eficient pentru persoanele de peste 65 de ani: „Complet incorect!”
Compania AstraZeneca a catalogat informațiile publicate de două tabloide străine ca fiind „complet incorecte”, după ce s-a vehiculat că vaccinul său ar avea o eficacitate de doar 8% pentru persoanele de peste 65 de ani.
Vaccinul împotriva Covid-19 produs de AstraZeneca ar putea fi ineficient pentru persoanele de peste 65 de ani, au afirmat surse din coaliția Germaniei, pentru tabloidele Bild și Handelsblatt, citate de Digi 24.
Acest lucru pune la îndoială conformitatea vaccinului pentru programele de vaccinare în masă, transmite Reuters. Oficialii germani au spus că vaccinul ar avea o eficacitate de doar 8-10% în rândul oamenilor de vârsta a treia.
Compania AstraZeneca a spus că informațiile publicate de aceste tabloide sunt „complet incorecte”.
Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford pe bază de virus ameliorat, a fost aprobat de câteva săptămâni în Marea Britanie, milioane de oameni fiind deja vaccinați.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a crescut presiunea pe AstraZeneca după decizia companiei de a reduce cantitatea de vaccinuri către UE
Decizia EMA a venit la câteva ore după ce şefa Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a crescut presiunea pe companie după decizia sa de a reduce cantitatea de vaccinuri către UE.
Contractul semnat în august conţinea dispoziţii obligatorii şi este foarte clar,” a declarat von der Leyen pentru postul de radio Deutschlandfunk.
Acordul din august prevede ca 300 de milioane de doze să fie livrate în UE după aprobare, cu o opţiune pentru încă 100 de milioane.
Surse din UE spuneau că acum se aşteaptă să primească doar aproximativ un sfert din cele 100 de milioane de vaccinuri pe care se aşteptau să le primească până în martie, un deficit de aproximativ 75 de milioane de doze.
Aprobarea din jurul acestui vaccin a fost, însă, marcată de discuții tensionate între Bruxelles și producătorul britanico-suedez, compania fiind acuzată că nu și-a respectat acordul dat blocului european și este suspectată că ar fi „deviat” doze către Regatul Unit.
Disputele au început după ce, săptămâna trecută, compania AstraZeneca a anunțat că va livra mai puține doze de vaccin Comisiei Europene, din cele 100 de milioane de doze promise, din cauza unor probleme de producție la fabrica din Belgia.
AstraZeneca a solicitat oficial, în data de 12 ianuarie, autorizarea de comercializare condiţionată pentru vaccinul său în cele 27 de ţări membre ale UE, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
Au fost probleme și cu vaccinul de la Pfizer/BioNTech
Compania a anunțat că va putea furniza SUA dozele de vaccin contractate mult mai repede decât se anticipase anterior, dar că pentru UE vor exista probleme cu livrările, lucru care i-a obligat pe oficialii din domeniul sănătății să încetinească planurile de vaccinare.