Când trebuie să îți schimbi cauciucurile. Ce riști dacă circuli cu anvelopele de vară în timpul iernii
Deși temperaturile sunt încă cele de vară, peste numai câteva săptămâni, iarna își va arăta colții, iar vremea se va schimba radical.
În aceste condiții, este important să îți pregătești mașina pentru circulația în condiții de iarnă. Un lucru important este schimbarea anvelopelor de vară și înlocuirea lor cu unele potrivite pentru sezonul rece.
Mai mult decât atât, conducerea mașinii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheață fără ca autoturismul să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie contravenție. Astfel, șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare.
Ordonanța de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede, la art.112, litera h1, reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestuia, de către poliția rutieră, în cazul în care autoturismele nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, la circulația pe drumurile publice acoperite de zăpadă.
În cazul în care riști și alegi să pornești la drum neechipat cu un set adecvat de cauciucuri, poți avea neplăcuta experiență de a fi sancționat conform oricărei contravenții din clasa a IV-a de amenzi. Aceasta înseamnă că anvelopele nepotrivite îți vor aduce o penalizare între 9-20 de puncte de amendă și una financiară, ce poate fi cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.
Specialiștii recomandă ca, odată ce temperaturile scad pe timpul nopții sub 7-8 grade Celsius sau se apropie de 0 grade Celsius, trebuie mers cât mai curând la vulcanizare pentru a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă.
Altfel, folosirea acestor anvelope de iarnă în alt sezon, pune în pericol viață șoferilor și a celorlalți participanți la trafic.
Când trebuie să îți schimbi cauciucurile. Ce riști dacă circuli cu anvelopele de vară în timpul iernii
Dacă nu vei schimba anvelopele de vară în sezonul rece, există câteva riscuri la care te expui.
- Uzură prematură a pneurilor. Compoziția cauciucului diferă la anvelopele de vara față de cele de iarnă. Cele de iarnă devin mult mai rigide la temperaturi ridicate și astfel uzura se instalează rapid. Mai mult decât atât, în următorul sezon de iarnă vei avea anvelope uzate și ineficiente, deoarece cu cât dimensiunea canelurilor (șanțurilor) de pe anvelopa scade, cu atât siguranță anvelopei este mai mică, iar distanță de frânare va crește;
- Pneurile de iarnă sunt mai grele și acest dezavantaj îl vei simți la viteze mari, roțile fiind concepute pentru utilizare la o viteză mai redusă (iarnă se circulă mai temperat);
- Anvelopele de iarnă cresc șansele de acvaplanare a autoturismului, deoarece profilul este gândit pentru gheață, nu pentru apă;
- La cauciucurile de iarnă, riscul de explozie vara este foarte mare, pentru că se încălzesc foarte puternic de la căldură emanată la frecarea cu asfaltul, iar ele pur și simplu nu au fost concepute să reziste la temperaturi ridicate.