Când trebuie schimbate cauciucurile de iarnă. Prevederile legale
Temperaturile urcă din ce în ce mai mult în termometre, așa că mulți șoferi se gândesc să schimbe cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Totuși, care sunt factorii care pot influența această decizie?
Din punct de vedere legal, este obligatoriu să ai anvelope de iarnă (sau all-seasons) atunci când suprafața drumului este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.
Anvelopele de iarnă ar trebui să fie pe mașină oricând temperaturile scad sub 7 grade Celsius. Sub această valoare, anvelopele de vară nu mai asigură un nivel de siguranță adecvat în cazul unei frânări de urgență.
Practic, pneurile de iarnă pot fi montate în perioada octombrie – aprilie, în restul anului funcționând mai bine anvelopele de vară. Momentul potrivit pentru schimbarea anvelopelor cu cele de vară depinde în mare măsură de climă și de zona geografică.
Cauciucurile de vară oferă rezerve de siguranță net superioare celor de iarnă la temperaturi peste 7 grade Celsius, în special atunci când se circulă pe carosabil ud, de aceea, nu se recomandă rularea cu anvelope de iarnă tot timpul anului, chiar dacă mulți șoferi fac exact asta.
Ce spune legea despre schimbarea anvelopelor de iarnă
Codul rutier nu specifică data la care trebuie să renunți la anvelopele de iarnă. Legea impune utilizarea lor atât timp cât drumurile sunt acoperite de zăpadă, gheață sau polei. Este vorba despre Ordonanța 5/2011, care este în vigoare din noiembrie 2011 și completează o lege mai veche, din 2002, care prevedea interzicerea circulației autovehiculelor fără anvelope de iarnă în condiții de vreme specifică acestui anotimp. Dacă drumul este uscat, deși este iarnă, nu poți fi amendat.
Așadar, trebuie să ții cont de calendar, vremea de afară și prognoză. Amenzile urcă până la 2900 lei și ți se reține certificatul de înmatriculare. Cel mai bine este să păstrezi anvelopele de iarnă până când ești sigur că sezonul rece a trecut.
Prevederi pentru autovehiculele de marfă
Mașinile care transportă marfă mai grele de 3.5 t și autovehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al șoferului, trebuie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/de tracțiune și să aibă montate pe aceste roți lanțuri antiderapante sau alte echipamente omologate. Motivația acestei prevederi este că dificultatea controlului și riscul de derapaje cresc când masa autovehiculului este mare.
Ce marcaje trebuie să aibă anvelopele de iarnă
Registrul Auto Român (RAR) a stabilit care sunt marcajele corecte pentru anvelopele de iarnă, pentru ca șoferii să nu fie păcăliți. Indiferent de marca sau modelul anvelopei, aceasta trebuie să prezinte una dintre următoarele marcaje: M+S, M.S., MS sau M&S. “M” vine de la “mud” (noroi), iar “S” de la snow (zăpadă). O astfel de anvelopă respectă cerințele de funcționare în timpul sezonului rece.
Ce se întâmplă dacă mergi cu anvelopele de iarnă după venirea primăverii
Anvelopele de iarnă sunt realizate din materiale special concepute pentru temperaturi scăzute. Ele nu reacționează bine la temperaturi ridicate. Pentru că sunt realizate pentru asigurarea aderenței, au o rezistență mai ridicată la înaintare și consumă mai mult combustibil. Prin urmare, renunță la ele când vremea se încălzește, conform Antena 3.