Prima pagină » Actualitate » Când trecem la ora de vară în 2025. Va fi cea mai scurtă zi din an

Când trecem la ora de vară în 2025. Va fi cea mai scurtă zi din an

Când trecem la ora de vară în 2025. Va fi cea mai scurtă zi din an
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Mai este puțin timp până vom trece la ora de vară în 2025. În acest an, data aceasta va pica într-o zi de dumincă, 30 martie.

Astfel, peste câteva săptămâni, ceasurile se vor da cu o oră înainte și va fi cea mai scurtă zi din an. Astfel, în 2025, ceasurile se vor da înapoi cu o oră în noaptea de sâmbătă, 29 martie. După schimbare, ora 3:00 devine ora 4:00.

Anul acesta, românii trec la ora de vară la data de 30 martie 2025, respectiv în ultima zi de duminică a lunii martie. În acea duminică, ora 3:00 devine ora 4:00, fapt care, în termeni populari înseamnă că „dormim mai puțin”.

Din ce an se schimbă ora în România

Ora de iarnă a fost introdusă prima dată în România în anul 1917, ca o necesitate în timpul Primului Război Mondial. Astfel, după terminarea Primului Război Mondial, România a renunţat la ora de iarnă şi la cea de vară. Apoi, trecerea la ora de iarnă a revenit în 1932 şi a fost menţinută până în 1943, tot din raţiuni economice.

Când s-a terminat şi Al Doilea Război Mondial, românii au renunţat din nou la ora de iarnă. În perioada regimului comunist, în 1979, trecerea la ora de iarnă a revenit. Ora de iarnă a fost reintrodusă în intervalul 1979-1983. Pe atunci, schimbarea orei avea loc în ultima duminică din septembrie, atunci când ora 00:00 devenea ora 01:00.

Practica a revenit în perioada regimului comunist, în anul 1979. De acestă dată a funcționat după diverse reguli. Din 1979 până în 1983, ora de vară începea în prima duminică din aprilie, ora 00.00 şi se încheia în ultima duminică din septembrie, ora 01.00. Între anii 1984 şi 1996, începea în ultima duminică din martie, ora 00.00, şi se încheia în ultima duminică din septembrie, ora 01.00. Din 1997 şi până în prezent, trecerea la ora de iarnă se face după aceeaşi regulă.

Ce trebuie să știi despre schimbarea orei

Odată cu schimbarea orei au loc anumite modificări în viața cotidiană a oamenilor. Astfel, schimbarea orei poate veni la pachet cu dureri de cap şi chiar cu riscul de accidente.

Deoarece unii șoferi se adaptează mai greu la schimbarea de lumina, există riscul de accidente, iar câteodată unele personae resimt dureri de cap şi chiar o stare de slăbiciune atunci când se schimbă ora. Nu în ultimul rând, anumite persoane devin mai apatice și mai somnoroase. O persoană are nevoie de cel puțin o săptămână pentru ca organsimul să se obișnuiască cu noul fus orar.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare