Când va deveni funcțional Sistemul ReturRo și cum se recuperează garanția pe sticle
Sistemul ReturRo, care presupune recuperarea recipientelor de pe piață, încă nu este gata, susține ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Într-o conferință de presă, Tanczos Barna a explicat când anume vom plăti garanția la fiecare sticlă și/sau doză de aluminiu achiziționate.
„Sistemul de Garanţie-Returnare este, astăzi, aşa cum şi l-au dorit partenerii noştri, respectiv producătorii şi retailerii”, a declarat ministrul.
Proiectul SGR, demarat de trei ani
„SGR-ul este un proiect care a început acum vreo trei ani. Este un proiect generat de producătorii de băuturi care au venit cu un studiu, au prezentat ministerului această iniţiativă, această propunere. Ministerul a început negocierile, discuţiile pe formatul inovativ care reglementează Sistemul de Garanţie – Returnare şi pot spune că, astăzi, sistemul este aşa cum şi l-au dorit partenerii noştri, producătorii şi retailerii. Cea mai importantă solicitare venită din mediul privat a fost ca acest sistem să fie gestionat de mediul privat, nu statul să fie cel care administrează sistemul SGR, ci să lăsăm profesioniştii să se ocupe de această problemă. Motiv pentru care Hotărârea de Guvern spune că ReturRO sau compania care, până la urmă, a fost câştigătoarea acestei licitaţii, trebuie să fie formată din reprezentanţii producătorilor, reprezentanţii comercianţilor mari, mici, cum se organizează, respectiv statul care intră cu 20% în această companie. Anul trecut, în august, a avut loc desemnarea acestei companii în mod oficial, moment în care am putut începe, practic, implementarea proiectului.
Astăzi, această companie este în stadiul în care a anunţat colectarea tuturor informaţiilor printr-un sistem informatic cu privire la toţi producătorii şi toţi retailerii care activează pe piaţa unde se produc şi se pun în vânzare produse ambalate pe sticle PET şi aluminiu între 0,1 şi 3 litri”, a afirmat Tanczos Barna.
Fiecare comerciant şi producător de ambalaje trebuie să se înscrie în SGR până la finele lunii februarie a acestui an. Cine nu face asta, riscă o amendă cuprinsă 20.000 şi 40.000 de lei.
„Sistemul este funcţional. Sunt deja firme care s-au înscris, iar până la sfârşitul lunii februarie trebuie să se înscrie toate firmele producătoare şi toţi comercianţi din acest sistem, în caz contrar sunt pasibili de amendă. Amenda este între 20.000 şi 40.000 de lei pentru fiecare companie care pune astfel de produse pe piaţă şi nu se înscrie în sistemul informatic şi fiecare comerciant care vinde direct către consumatori asemenea bunuri şi nu se înscrie în sistemul informatic”, a transmis ministrul UDMR.
„Ulterior sau în paralel, compania ReturRo trebuie să construiască centrele logistice, trebuie să găsească soluţia de colectare de la fiecare comerciant a ambalajelor care au fost aduse înapoi de consumatori şi să gestioneze resursele financiare pentru serviciile prestate, respectiv pentru a returna garanţiile colectate de la producători şi plătite mai departe către vânzătorii care, la rândul lor, le dau consumatorilor pe fiecare doză câte 50 de bani. Este un sistem foarte complex, care se construieşte greu. În toate ţările a durat acest proces. Eu sunt convins că această companie este în stare să îndeplinească toate obligaţiile până la sfârşitul lunii noiembrie şi după aceea să înceapă recuperarea ambalajelor de pe piaţă. Va trebui să ajungem prin acest sistem SGR la o rată de recuperare de peste 90% a acestor ambalaje„, a menţionat Barna.
Sistemul de Garanţie-Returnare va deveni funcţional în România începând cu data de 30 noiembrie 2023, iar de la acel moment la cumpărarea unei băuturi din categoriile apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanţie de 0,50 lei, care va fi recuperată odată cu returnarea ambalajului.
Pe data de 20 iulie 2022, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, anunţa că a fost aprobată alocarea sumei de un milion de lei pentru intrarea statului român, cu un procent de 20%, în acţionariatul societăţii care va gestiona SGR, şi a subliniat faptul că le-a transmis asociaţiilor din cadrul societăţii că este inacceptabil termenul de un an şi jumătate pentru implementarea acestui sistem în România.
Compania RetuRO Sistem Garanţie-Returnare a devenit administratorul sistemului de garanţie-returnare din România, printr-o Hotărâre de Guvern, emisă pe 24 august 2022.