Când vine vorba de DEFECTE, Marcel CIOLACU spune că le transformă în CALITĂȚI: Și-acum am profesor de Engleză. Am profesor de Economie
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu a recunoscut deschis situațiile în care nu s-a simțit confortabil, în calitate de oficial român, în relațiile externe. Acesta i-a mărturisit Andreei esca, în cadrul Știrilor de la PROTV unde a fost invitat, că încă mai învață să facă față lucrurilor cu care nu se simte confortabil.
Premierul Marcel Ciolacu este conștient de lipsurile sale și chiar încearcă să le depășească. Și-a luat profesor de Engleză și Economie și a bifat un „parteneriat strategic” pe care nu ar fi pariat nici el însuși.
Am avut rețineri, de exemplu, în relațiile externe. Nu mă simțeam confortabil. Și din cauza limbii. Normal că lucrurile le-am demarat și s-au învățat. Și-acum am profesor de Engleză. Normal. E lupta fiecăruia cu el ca să fie mai bun în fiecare zi. Dar nu e o rușine. Mie nu mi-e rușine să spun: am profesor de Economie, e normal să facă acest lucru. Dar după, vă pot spune lucruri făcute într-un an de zile pe care eu nu credeam că voi reuși. Să lămuresc pe cancelarul Olaf Scholz(n.r. cancelarul federal al Germaniei), să avem un parteneriat strategic. Unde credeam că eu am o problemă, am putut să o rezolv și dimpotrivă, am și găsit soluțiile cele mai bune. M-a ajutat și familia europeană. Am ieșit și din cercul Uniunii Europene, la președintele Erdogan(n.r președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan), în Israel…
Premierul Marcel Ciolacu crede că a avut noroc de oameni capabili în preajma sa datorită sentimentului de stabilitate pe care l-a insuflat celor din jur.
Dacă ai capacitatea de a învăța, de a lucra într-o echipă. Consilierii și oamenii capabili nu vin în aventuri. Eu am avut un mandat scurt, nu ușor, chiar complicat. Dacă ai un mandat și ai o stabilitate politică, atunci oamenii capabili vin alături de orice guvern, i-a mai spus acesta Andreei Esca.
CITEȘTE ȘI:
Marcel CIOLACU se descrie pentru „jobul” de PREȘEDINTE: Sunt un om care-și asumă
Ce îl recomandă pe PREMIER ca președinte/Marcel CIOLACU: Ar însemna să mă laud