„CANICULA invizibilă” amenință Europa. Fenomenul catastrofal care putea duce la dispariția a numeroase viețuitoare
Europa se confruntă cu o nouă amenințare sub forma unui fenomen meteorologic denumit „canicula invizibilă”. Avertismentul „apocaliptic” vine de la meteorologii francezi.
Meteorologii au emis un avertisment cu privire la acest fenomen care se manifestă în nordul Oceanului Atlantic și care are potențialul de a provoca o criză climatică care ar duce la dispariția unor specii marine.
Avertismentul provine de la meteorologii din Franța, care au observat că temperatura medie la suprafața apei în Atlanticul de Nord a înregistrat o creștere în lunile martie și mai. De curând, aceasta a ajuns la 23,3 grade Celsius, cu 1,3 grade peste media istorică. Sateliții au raportat chiar și valori cu până la 5 grade Celsius mai mari în largul coastelor irlandeze.
Meteorologii francezi consideră acest fenomen drept unul excepțional, deoarece nu a fost observat anterior într-o asemenea măsură. Unul dintre factorii principali este reprezentat de prezența unui anticiclon deasupra vestului Europei, care aduce valuri de căldură atmosferică.
Absența norilor și a vântului face ca o cantitate mai mare de energie solară să fie absorbită de suprafața oceanului, împiedicând amestecarea apei calde de la suprafață cu cea mai rece de la adâncime.
Deși nu este prima oară când meteorologii observă acest tip de caniculă marină, ei sunt surprinși de rapiditatea cu care se dezvoltă fenomenul în prezent.
Printre efectele anticipate se numără creșterea mortalității în rândul animalelor marine și migrarea către nord a unor specii.
Fenomenul El Nino e aici. Specialiștii sunt îngrijorați de ceea ce va urma
În sudul Spaniei este cod roșu caniculă, luni sunt așteptate 44 de grade. În Marea Britanie, duminică a fost cea mai fierbinte zi de până acum în acest an, înregistrându-se peste 32 de grade Celsius, în sud.
În tot acest timp, estul Europei s-a aflat sub coduri de furtuni și ploi violente.
Și acesta e doar începutul. Specialiștii sunt îngrjorați de apariția fenomenelor meteo extreme, mai ales că fenomenul meteorologic El Nino, asociat de obicei cu creşterea temperaturilor la nivel global, a început oficial şi este de aşteptat să se ”intensifice treptat” în lunile următoare, a anunţat Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA (NOAA), relatează AFP.