Fața nevăzută a rambursării ANTICIPATE a creditelor. Expert: „De fapt, este o păcăleală. Nu este cea mai inteligentă metodă de a utiliza banii”
Deși mulți români preferă să își ramburseze anticipat creditele, un expert în educație financiară avertizează că această metodă nu este întotdeauna cea mai inteligentă utilizare a banilor.
Specialistul Bogdan Dinu a subliniat că, dacă alegem să achităm anticipat, „cel mai inteligent este să plătești anticipat cu scăderea perioadei”.
„Nu este cea mai inteligentă metodă de a utiliza banii”
„Există o chestiune la creditare, pe care foarte puțină lume o înțelege, dar pe care eu vreau să o explic. În momentul în care oamenii spun că vor să facă o plată anticipată, poate fi OK, dar nu este cea mai inteligentă metodă de a utiliza banii. Cu alte cuvinte, dacă ești neliniștit cu privire la faptul că ai credit, nu poți dormi noaptea, poți depune eforturi pentru a achita anticipat creditul. Dacă vrei să faci asta, cel mai inteligent este să plătești anticipat cu scăderea perioadei. Mergi la bancă și spui că vrei să faci lună de lună o plată cu scăderea perioadei. Banca nu te poate refuza, este dat prin lege, este obligată. De ce așa? Pentru că în acest fel scădem cel mai mult dobânda”, a declarat Dinu, în cadrul emisiunii „iThink” cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
„De fapt, este o păcăleală”
Bogdan Dinu a explicat că mulți oameni nu înțeleg pe deplin impactul financiar al rambursării anticipate.
„Majoritatea oamenilor se duc la bancă și spun că vor să facă o plată anticipată prin scăderea perioadei, se uită la scadențar, și văd că au achitat 1000 de lei în plus și poate au economisit din dobândă 3000 de lei. Și li se pare wow, de trei ori randament? Este enorm! De fapt, este o păcăleală. De ce? Tu nu ai făcut de trei ori randament astăzi, tu continui să plătești creditul timp de 20 de ani”, a explicat Dinu.
„Știu că este mai greu de înțeles acest lucru”
El a adăugat că pentru a înțelege adevăratul câștig, trebuie aplicată o metodă de calcul numită „discounted cash flow technique”, care aduce în prezent valoarea economiilor realizate pe viitor.
„Degeaba îmi spui tu mie că ai economisit 3000 de lei acum, când tu ai economisit la puterea de cumpărare de peste 20 de ani. Adică mult mai puțin. Cu alte cuvinte, tu nu ai făcut randament x3, tu ai făcut acel puțin peste 5% cât ai, de fapt, dobânda la credit. Acela este, de fapt, câștigul tău la credit. Nu este de trei ori sau de patru ori”, a subliniat expertul.
Dinu a subliniat și importanța înțelegerii inflației și a impactului său asupra puterii de cumpărare a banilor în timp.
„Știu că este mai greu de înțeles acest lucru, pentru că una este să privești puterea banilor în prezent, și alta este să privești puterea banilor din viitor și să o aduci în prezent. Îmi doresc să înțeleagă din ce în ce mai multă lume că inflația poate să meargă și în sens pozitiv pentru tine”, a conchis specialistul.