Carambol cu 23 de mașini pe centura ocolitoare a Brașovului. Patru persoane au fost rănite (FOTO)

Publicat: 06 01. 2021, 09:44

Peste 20 de autovehicule au fost implicate, miercuri dimineața, în evenimente rutiere care s-au petrecut concomitent, în jurul orei 8.00, pe varianta ocolitoare a Brașovului.

Potrivit IPJ Brașov, în total, într-un accident în lanț și câteva tamponări au fost implicate 23 de autovehicule, acestea din urmă fără victime, informează stirileprotv.ro.

În accidentul în lanț au fost implicate 6 mașini, iar numărul victimelor rezultate a fost de 4, toate conștiente.

Victimele au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Traficul a fost blocat până la eliberarea drumului.

În zona accidentelor, la ieșirea din municipiul Brașov, spre comuna Sânpetru, miercuri dimineața carosabilul era umed și vizibilitatea mult redusă, din cauza ceții.

Cod galben de ceaţă în 16 judeţe! Anunțul de ultimă oră al ANM

16 judeţe se află miercuri dimineață sub avertizare Cod galben de ceaţă, care duce la scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă, pentru județele Bacău, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi și Vaslui, în vigoare până la ora 10.00, informează Mediafax.

Tot până la ora 10:00 în județul Covasna și zona joasă a județelor Alba, Braşov, Mureş, Harghita și Sibiu va domina ceața care determină reducerea vizibilității sub 200 de metri.

O altă alertă există până la ora 9:00 pentru mai multe localități din județul Argeş.

De asemenea, până la ora 9:00 în zona joasă a județelor Cluj și Bistriţa-Năsăud va persista ceaţa care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Femeie însărcinată în 9 luni, care plecase spre spital să nască, implicată într-un accident auto în Capitală

O femeie însărcinată în 9 luni, care plecase spre spital ca să nască, a fost implicată – luni seară – într-un accident auto în Capitală. Nu se cunoaște, deocamdată, cine este vinovat pentru evenimentul rutier, dar din primele informații, unul dintre șoferii implicați circula dinspre bulevardul Tineretului către șoseaua Olteniței, iar cand a ajuns la intersectia cu șoseaua Viilor a acroșat un alt autoturism.